Acasă Politic Bucuresti: Tratative româno-turce pentru ridicarea restricțiilor reciproce la importuri de produse agricole

Bucuresti: Tratative româno-turce pentru ridicarea restricțiilor reciproce la importuri de produse agricole

DISTRIBUIȚI

116682 – 06022013 – Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a avut o întâlnire cu ambasadorul Turciei în România în timpul căreia a fost discutată situaţia privind ridicarea restricţiilor aplicate de Turcia la importul şi tranzitul cărnii şi al animalelor vii de caprine, bovine şi ovine din România. Partea turcă a solicitat revenirea la sistemul de control dinainte de luna noiembrie 2012 la importul fructelor şi legumelor proaspete din Turcia.

Autorităţile române, inclusiv reprezentanţii Ambasadei României la Ankara, au întreprins multiple demersuri pentru ridicarea acestor restricţii, în acest sens având loc două întâlniri în decursul anului 2012, la Bucureşti, între oficialii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi ANSVSA şi omologii din Turcia. În urma întâlnirii cu ambasadorul turc, s-a stabilit ca în perioada următoare, o delegaţie formată din specialişti români din domeniul sanitar-veterinar şi fitosanitar să meargă în Turcia pentru a găsi o soluţie în cel mai scurt timp. Astfel, se va întocmi un raport tehnic şi un plan de acţiune împreună cu autorităţile de profil din Turcia, potrivit unui comunicat al MADR.

În lunile noiembrie şi decembrie 2012, în urma efectuării unor controale la importurile de legume-fructe, au fost depistate cantităţi de pesticide care au depăşit limitele maxime admise, motiv pentru care autorităţile române au dispus intensificarea controalelor de către organele abilitate. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.