Acasă Politic Bucuresti: Simulări, organizate incorect

Bucuresti: Simulări, organizate incorect

DISTRIBUIȚI

116910 – 13022013 – Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu, consideră că simulările la examenele naţionale nu arată realitatea, pentru că gradul de dificultate a subiectelor a fost foarte diferit de la un judeţ la altul.

“La aceste simulări, fiecare catedra trebuia lăsată să îşi facă singură subiectele, pentru că ştia câtă materie a fost parcursă şi astfel elevii nu ar fi fost puşi în situaţia să rezolve o problemă care nu a fost discutată la clasă. Ritmul parcurgerii materiei este diferit de la o şcoală la alta în această perioada”, a precizat preşedintele Simion Hancescu.

Pe de altă parte, FSLI consideră că reprezentanţii Ministerului Educaţiei ar trebui, pentru simularea din martie, să conceapă subiecte unice la nivel naţional, aşa cum se întâmplă la examenele naţionale, nu să lase inspectoratele să facă subiecte diferite la nivelul fiecărui judeţ. Simularea trebuie să fie unitară, aşa cum subiectele la BAC sunt unice, aşa trebuie să fie şi simularea.

“Inspectoratele pot da dovadă de exces de zel şi pot concepe astfel subiecte mai dificile, pentru a arăta ce nu ştiu elevii. Dar trebuie să arătăm ce ştiu elevii, nu ce nu ştiu. Rezultatele aceastei proceduri a Ministerului nu reflectă realitatea şi îi descurajează şi pe elevi şi pe profesori”, a declarat preşedintele FSLI. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.