Acasă Politic Bucuresti: Părinţii şi cadrele didactice, responsabili pentru siguranţa copiilor pe Internet

Bucuresti: Părinţii şi cadrele didactice, responsabili pentru siguranţa copiilor pe Internet

DISTRIBUIȚI

116662 – 05022013 – Cu ocazia Zilei Siguranţei pe Internet, marcată pe 5 februarie, deputatul PP-DD de Giurgiu, Liliana Ciobanu, a tras un semnal de alarmă referitor la pericolele venite din mediul virtual, mai ales asupra copiilor.

„Vreau să remarc faptul că multe dintre victimele mediului online sunt copiii, care au din ce în ce mai mult acces la Internet în şcoli sau acasă, chiar şi prin intermediul telefoanelor mobile. Statisticile oficiale arată că tot mai mulţi minori sunt victimele traficului de persoane, iar mediul virtual este un loc propice în care copiii sunt racolaţi. Tocmai de aceea, trag un semnal de alarmă asupra combaterii acestui fenomen, atât părinţii, cât şi cadrele didactice, fiind răspunzători de modul în care minorii folosesc internetul, în aşa fel încât copiii să nu se transforme, chiar din joacă, în victime ale mediului online”, a subliniat deputatul PP-DD.

Ziua Siguranţei pe Internet (Safer Internet Day) este sărbătorită în fiecare an, începând cu 2003, în luna februarie, în peste 60 de ţări din întreaga lume. Ziua Siguranţei pe Internet este coordonată şi promovată de reţeaua europeană INSAFE – European Safer Internet Network, în cadrul programului Safer Internet Plus al Comisiei Europene. În fiecare an, INSAFE promovează învăţarea utilizării într-un mod responsabil a noilor tehnologii online şi mobile şi face referire, în special, la copii şi la comportamentul acestora în mediul online. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.