– 117186 – 24022013 – Reuniunea de sâmbătă a Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) al PDL a fost un nou prilej de acuzaţii între taberele Blaga şi Udrea, aspirante la şefia partidului.
Elena Udrea a susţinut la reuniunea CNC că vremea în care PDL se conduce „bătând cu pumnul în masă” a trecut.
„Cred că vremea în care partidul se conduce bătând cu pumnul în masă a trecut. Este nevoie de a conduce acest partid mai democratic, este nevoie de a conduce acest partid însufleţindu-l, dându-i încredere că putem depăşi acest moment”, le-a spus Udrea participanţilor la ședinţă.
În replică, prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda, susţinător al lui Vasile Blaga, i-a replicat că „partidele nu se conduc cu pumnul în masă, dar nici cu banii pe masă”.
„Partidele nu se conduc cu pumnul în masă, dar nici cu banii pe masă, se conduc corect şi în echipă. Suntem plini de sânge, suntem un partid bătut rău în alegeri şi trebuie să ne refacem”, a afirmat Cezar Preda.
Udrea a replicat ulterior: „Este foarte urât lucrul acesta, dânsul să spună unde a văzut bani pe masă la partid, dimpotrivă, eu am înţeles că mai avem datorii. Domnul Preda când vorbeşte de demagogie cred că se referă la propria situaţie, pentru că dânsul, deşi pierde permanent alegerile, rămâne în conducerea partidului, mai este şi prim-vicepreşedinte. Ştim că tocmai îşi dăduse demisia astă iarnă, pentru că abia intra în Parlament, iar acum este iarăşi prim-vicepreşedinte şi dă lecţii de la tribună”.
Nici preşedintele PDL, Vasile Blaga, nu s-a lăsat mai prejos. El a răspuns din nou la criticile care i-au fost aduse de Traian Băsescu şi de Elena Udrea în ultimul timp, fără însă a-i nominaliza însă pe cei doi.
”De două săptămâni unii colegi mai tineri încearcă să ne separe în fesenişti şi autentici colegi de dreapta. Nu fac decât să distrugă partidul”, a spus Blaga.
Cel care a vorbit recent, explicit, de transformarea PDL în FSN a fost Traian Băsescu, ideea lui fiind preluată şi de alţi pedelişti din tabăra Udrea.
Blaga a replicat sâmbătă şi la acuzele că a contribuit la căderea Guvernului Ungureanu şi la şubrezirea Guvernului Boc, aduse de Băsescu şi Udrea.
”Au apărut o serie de neadevăruri. Au stabilit din ianuarie unii colegi că partidul ăsta e mort. Au repetat discursul lui Ponta. S-a spus că aş fi contribuit la căderea guvernului Ungureanu. Membri ai guvernului Boc ieşeau la televizor şi spuneau că nu avem nevoie de Boc, ci de premier independent. Nu eu am făcut aceste lucruri”, a mai spus liderul PDL. În bătălia taberelor din PDL, a intrat şi aşa-zisa grupare a „intelectualilor”.
„Foarte mulţi dintre colegi au spus că au pierdut alegerile din vina lui Emil Boc. Ulterior, s-a găsit alt vinovat – Traian Băsescu. Să ştiţi că nu mai există cineva în această serie, după ce s-a dat vina şi pe Emil Boc, care a câştigat la Cluj şi pe Traian Băsescu, care, vă reamintesc, nu a candidat în iarnă. Toată lumea suspectează pe toată lumea. Asta este, de fapt, faţa actualităţii noastre din PDL”, a declarat Cristian Preda.
Contrele s-au ținut lanț pe tot parcursul ședinței, fiecare tabără aruncând săgeți una celeilalte. „Protagonistă” a fost și Monica Macovei, care s-a contrat cu Vasile Blaga.
„Dragă, de ce bagi bâta prin gard pentru a doua oară? Te rog, candidează cu fruntea sus şi nu mai folosi alte şi alte lucruri”, i-a spus Blaga lui Macovei după ce aceasta a propus ca alegerile interne din PDL să aibă loc pe 30 martie. – www.promptmedia.ro