– 116790 – 10022013 – Ministrul Muncii, Mariana Campeanu, a declarat sambata ca nu este implicata in dosarul deschis de DNA in cazul a doua angajate din minister si a precizat ca „dezinformarile” aparute in presa ar putea avea o legatura cu masurile luate in cazul unor proiecte cu finantare europeana.
„Multumesc DNA pentru ca a fost foarte prompta si ca, nefiind in tara, a reactionat. Multumesc si posturilor TV care, odata venita precizarea de la DNA, au incetat cu acest subiect. Nu am fost niciodata citata la DNA, si niciodata nu am cerut si nu am primit nimic. Banuiesc ca de la masurile luate in cazul POSDRU (Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane – n.red.), care au dus si la deblocarea programului, mi s-a tras. Daca eu sunt problema, imi dau demisia imediat. Cele doua angajate erau colaboratoare apropiate si port responsabilitatea daca acest lucru este adevarat, dar nu cred ca sunt implicate in asa ceva”, a explicat ministrul Muncii, la Antena 3.
Mariana Campeanu a precizat ca a vorbit la telefon cu cele doua angajate, una din ele fiind si sefa de cabinet a ministrului, si a spus ca ambele au fost chemate la DNA saptamana trecuta fiind informate cu privire la deschiderea unui dosar care vizeaza posibile acte de coruptie referitor la un concurs de angajare in Ministrul Muncii. „Nu cred ca eu sunt tinta, este un atac la Guvern”, a explicat ministrul Muncii. – www.promptmedia.ro