– 117346 – 01032013 – Premierul Victor Ponta reproseaza ministrilor ca sunt sclavii birocratiei si nu a exclus posibilitatea unor demiteri.
“Reprosez ministrilor – si i-am reprosat si domnului Vosganian – ca suntem la doua luni si ceva de la preluarea mandatului in noul Guvern (…)
si inca suntem sclavii – incepand cu mine – unui aparat birocratic care lucreaza foarte prost, care lucreaza neprofesionist si ca ii sprijin sa faca din acele ministere nu niste aparate birocratice care intotdeauna spun nu si, eventual, genereaza neintelegeri, ci sa faca un sprijin pentru ministri”, a afirmat Victor Ponta, joi seara, intr-un interviu telefonic la RTV.
In ceea ce priveste recentele probleme de comunicare provocate de publicarea pe site-ul ministerului condus de Varujan Vosganian a unui document, fara ca premierul sa fi fost prevenit, Ponta l-a aparat pe ministrul liberal, spunand ca de vina sunt “niste oameni din minister”.
“Sunt functionari de pe vremurile nu stiu caror guverne, unii sunt de douazeci de ani, altii de zece ani, altii de cinci, care s-au invatat ca cine nu munceste nu greseste si cu cat spui mai des nu se poate, cu atat scapi de raspundere”, a explicat premierul.
Ponta a spus ca va „tine biciul pe aparatul central” atat cat poate si si-a exprimat speranta ca situatia se va imbunatati. – www.promptmedia.ro