– 117336 – 28022013 – Deputatul independent Gigi Becali a fost amendat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu 8.000 lei, pentru declaraţiile lui vizavi de neoprotestanţi, din timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, a declarat, joi, şefa Biroului de Presă al CNCD, Denisa Lazăr. „Am depus plângerea pentru că am considerat că remarcile sunt defăimătoare. Mi se pare normal ca, într-o democraţie, în secolul XXI, să se respecte drepturile cultelor, mai ales că baptismul este un cult recunoscut în România”, a declarat, pentru România Liberă, preşedintele Uniunii Baptiste din România, Otniel Ioan Bunaciu. În România, trăiesc aproximativ 140.000 de baptişti.
Gigi Becali a declarat, în luna noiembrie, că nu are nevoie de voturile „pocăiţilor” şi ale „sectanţilor care s-au lepădat de Hristos”. „Decât să cer votul unei secte, mai bine n-am nevoie de nici un vot toată viaţa mea. Nu vreau să mă voteze nici un baptist. Ei sunt români, să fie sănătoşi, mie să nu îmi dea nici un vot niciun vot nici un sectant. Nici un pocăit să nu îmi dea nici un vot, că nu am nevoie de nici un vot de-al lor. Voturi satanice de la cei care s-au lepădat de Hristos eu nu am nevoie. Să mă voteze musulmanii, evreii, care au credinţe moştenite. Alealalte sunt numai secte satanice. Măcat ateul nu crede. Una e să nu crezi, alta e să îl vinzi pe Hristos”, a precizat omul de afaceri. În urma acestor declaraţii, Uniunea Baptistă din România a depus o plângere la CNCD. – www.promptmedia.ro