– 116913 – 13022013 – Fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu vor fi cercetati în stare de arest, după ce magistratii Tribunalului Bucuresti au decis, miercuri, arestarea preventivă pentru 29 de zile a acestora pentru instigare la tentativă de omor. Decizia Tribunalului Bucuresti nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, potrivit Realitatea Tv.
Fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu au fost reţinuţi, marți, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind acuzaţi că l-au instigat şi i-au acordat sprijin lui Vitalie Proca cu scopul de a-l ucide pe Dumitru Ioan Mironescu.
Bogdan Anton Mararu şi Răzvan Nicolae Mararu au fost reţinuţi pentru instigare la tentativă de omor calificat.
Potrivit procurorilor, în toamna anului 2012, cei doi fraţi l-au instigat şi i-au acordat sprijin inculpatului Vitalie Proca pentru a-l ucide pe Ioan Dumitru Mironescu. Astfel, Vitalie Proca a urmărit-o pe partea vătămată I.M.N.R., pe care a confundat-o însă cu Mironescu, adevărata persoană vizată, iar în seara zilei de 26 noiembrie 2012, dintr-un autoturism, a executat asupra acesteia mai multe focuri de armă, folosind două arme.
„În fapt, activitatea infracţională a inculpaţilor Mararu Bogdan Anton şi Mararu Răzvan Nicolaei a constat în următoarele: Au luat hotărârea de a-l ucide pe M.I.D., ca act de răzbunare împotriva acestuia; au procurat şi remis inculpatului Proca Vitalie autoturismul marca Audi A6, folosit de acesta la comiterea faptei; i-au plătit autorului o sumă de bani în vederea săvârşirii infracţiunii; i-au oferit autorului elementele necesare pentru identificarea victimei; prin intermediari, au ţinut permanent contactul cu autorul, anterior şi ulterior comiterii faptei”, se arată într-un comunicat al Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
La data de 18 ianuarie, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă (în lipsă) a lui Vitalie Proca Vitalie, actualmente încarcerat în Federaţia Rusă.
Anchetatorii au descoperit că există posibilitatea ca mobilul atentatului cu bombă din municipiul Piatra Neamţ să aibă la bază atacul armat produs în noiembrie 2012 în zona Vitan din Bucureşti, iar ţinta atacului armat ar fi fost confundată de atacator cu o altă persoană, cu maşină asemănătoare. – www.promptmedia.ro