Acasă Politic Bucuresti: Etnobotanicele, in sfarsit, in afara legii

Bucuresti: Etnobotanicele, in sfarsit, in afara legii

DISTRIBUIȚI

116894 – 13022013 – Preşedintele comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Bogdan Ciucă, este de părere că intoxicaţiile acute cu etnobotanice reprezintă o problemă de sănătate publică. În acest sens, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2011 pentru modificarea art.1 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi a art.8 din

Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, a fost adoptat cu 323 de voturi, urmând a fi publicat în Monitorul Oficial pentru a-şi produce efecte. În opinia deputatului Bogdan Ciucă, gradul înalt de pericol pentru sănătate al acestor produse este dovedit de un număr foarte mare de persoane, în special tineri care se prezintă la spital în urma consumului de etnobotanice, procurate de cele mai multe ori de la magazine aflate în apropierea unităţilor şcolare.

“Constatăm că tot mai mulţi tineri, majoritatea până în 20 de ani, sunt consumatori de substanţe etnobotanice. În acest sens, potrivit unui sondaj, aproape 60% dintre tinerii din ţara noastră consumă produse etnobotanice. În lupta împotriva etnobotanicelor, un plus de valoare l-a adus PC în ceea ce priveşte reinfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog”, a susţinut Bogdan Ciucă.

Având în vedere gravitatea efectelor pe care plantele şi substanţele stupefiante şi psihotrope le au asupra sănătăţii populaţiei se impune interzicerea desfăşurării oricăror activităţi cu aceste plante şi substanţe în vederea apărării sănătăţii publice. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.