– 116996 – 18022013 – Contrar obstinaţiei cu care se face referire la alimente, preţuri, ordine publică sau învăţământ, principala ameninţare pentru nivelul de trai o reprezintă starea deplorabilă a sectorului sanitar, potrivit unei analize realizate de Cursdeguvernare.ro. Subfinanţat şi depopulat în ritm accelerat de specialişti, acesta afectează nu doar indivizii, ci şi economia şi societatea în ansamblul ei. Asta pentru că parametrul fundamental care influenţează atât economia cât şi sistemele sociale este nu ”speranţa de viaţă”, ci ”speranţa de viaţă sănătoasă”.
Potrivit ultimelor date disponibile, suntem pe unul dintre ultimele locuri în UE la nivelul ponderii alocate din cheltuielile publice pentru sănătate din PIB, cu 11,4% din banii statului ( doar Polonia, cu 10,9% şi Ungaria, cu 10,4%, stau mai rău), cu observaţia că finanţarea redusă a sistemului privat de sănătate ne trimite în urma Poloniei şi Ungariei.
Incapacitatea statului de-a finanţa sistemul – Ecartul considerabil faţă de fostele colege de bloc socialist se vede uşor prin raportarea la PIB a activităţii de profil. Cifrele seci ne creditează cu doar 0,2% din PIB, faţă de 1,8% în Polonia şi 2,2% în Ungaria (adică de 9, respectiv de 11 ori mai mult, în condiţii comparabile). Datele preliminare pe anul 2012 arată o uşoară îmbunătăţire, dar rezultată mai degrabă din presiunile pentru reducerea arieratelor faţă de furnizorii de medicamente decât din îmbunătăţirea condiţiilor de tratament.
Cea mai mare parte a banilor pentru sănătate trec prin bugetul Fondului Naţional pentru asigurări sociale de sănătate (FNASS). Evoluţia ponderii în PIB a sumelor alocate prin intermediul FNASS în ultimii patru ani se prezintă după cum urmează:
Astfel, cheltuielile bugetului Fondului naţional pentru sănătate au fost anul trecut de 3,32% din PIB iar ponderea cheltuielilor pentru sănătate în cele publice a fost de 9,38%.
De reţinut, media ţărilor cu economii dezvoltate, grupul OCDE, se situează undeva la circa 16% din bugetul public, la care se adaugă 2,5% din PIB cheltuieli private.
Ţările care se situează în jurul acestor valori de referinţă merită enumerate pentru edificare: Franţa, Danemarca, Olanda, Austria, Marea Britanie, Spania, Portugalia şi Belgia.
Dacă am vrea să compensăm, fie şi parţial, nivelul mai scăzut al PIB pe locuitor, ar trebui să ne uităm la state precum SUA, care alocă sectorului sanitar 19,8% din cheltuielile publice, Germania cu 18,4% sau Norvegia, cu 18,3%.
Printre cele mai mici cheltuieli cu medicamentele între ţările UE – În materie de cheltuieli pentru medicamente cu prescripţie, unde depăşeşte de puţin pragul de 100 de euro per capita, Romania se află pe penultimul loc în UE şi pe unul din ultimele locuri in Europa. Devansăm doar ţări precum Bulgaria, Belarus, Rusia şi Ucraina, dar rămânem la mare distanţă de media europeană, situată la 450 de euro annual pe cap de locuitor.
Pentru referinţă, trebuie menţionat că în fruntea clasamentului se află Elveţia, Franţa si Belgia, unde cheltuielile pentru asigurarea unui nivel adecvat de îngrijire medicală ajung până în jurul valorii de 3500 de euro pe locuitor anual. Această proporţie confirmă rămânerea nostră mai accentuată în urmă din perspectiva domeniilor sociale faţă de accesul la bunurile de consum occidentale.
Sănătatea proastă a populaţiei afectează PIB-ul – Potrivit unui studiu realizat de Institutul de Prognoza Economică, dacă starea de sanatate a populaţiei din Romania ar fi la nivelul mediu al UE, ar exista un surplus în producţia economica de 6,7 miliarde euro (aproape 5% din PIB), rezultat din creşterea participarii forţei de muncă şi a productivităţii.
Studiul recomanda creşterea cheltuielilor cu sănătatea cu 5 puncte procentuale din PIB secvential in urmatorii 10 ani, pentru a aduce starea de sănătate a populaţiei din România la media UE.
Totodată, nu ar trebui neglijat nici efectul economic al creşterii încasărilor la buget din impozitele aplicate industriei farmaceutice. Acestea sunt situate undeva în jur de 20% din totalul valorii pieţei de medicamente pe baza de prescripţie, respectiv aproape 2 miliarde lei sau 0,35% din PIB.
Din păcate, valoarea cheltuielilor cumulate cu sănătatea şi medicamentele pe cap de locuitor in Romania se menţine sub 300 de euro iar pentru medicamentele compensate se consuma circa 7-8% din bugetul sănătăţii, mult sub necesităţi, ceea ce agravează starea celor care nu-şi pot permite tratamentele prescrise.
Mai mult, ei suferă şi efectele perverse ale politicii de preţuri minime practicate de statul român.
Preţurile minime la medicamente încurajează reexportarea – Peste 40% din medicamentele pe baza de prescripţie au fost înregistrate direct la preţul cel mai mic din Europa, iar aproape 50% au fost doar puţin peste preţul minim european. Ceea ce face ca peste 20% din medicamente să fie reexportate şi să nu mai ajungă la cetăţenii români. Limitarea drastică a preţurilor de achiziţie duce la neglijarea costurilor de administrare şi a conformităţii lanţului de distribuţie, impactul final al ratei de succes a tratamentului fiind ignorat.
Ori, scopul nu este să dăm medicamente ieftine, ci să asigurăm reuşita actului medical, cu reintegrarea rapidă a pacientului în activitatea productivă – acolo unde se produc banii în societate. Altminteri, s-ar fi gândit ei şi francezii sau nemţii sau spanioliisă plătească mai puţin.
Creşterea vârstei de pensionare este inutilă – Pe termen lung, precaritatea stării de sănătate a celor încă apţi de muncă va lasă fără obiect creşterea vârstei de pensionare.
Majorarea acesteia la 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei este lipsită de sens, dacă nu va exista şi capacitatea de a lucra la vârste mai înaintate. De altfel, aşa–numita “speranţă de viaţă sănătoasă” nici măcar nu poate fi evaluată de statistica oficială, tot din motivul lipsei de fonduri.
În fine, dar nu în ultimul rând, va trebui să abordăm serios problema coplăţii pentru a monitoriza cheltuielile unui sistem viciat de modalităţi generalizate de deturnare a banilor publici şi de mercurialul şpăgilor pentru supravieţuire. De aceea, este normal să coste semnificativ mai mult decât suma ridicolă de 10 lei pe internare, (fie ea şi pe zi). Sumă ce discreditează indirect şi importanţa actului medical.
Toate aceste neajunsuri reclamă modificarea din temelii a modului în care se face asistenţa medicală şi a finanţării acestui sector-cheie, printr-o lege adusă la zi, în acord nu atât cu improvizaţiile actuale ci un mod sustenabil de a îmbunătăţi serviciile medicale. Cert este că sănătatea ar trebui să devină, din motive obiective, prioritatea numărul unu a politicilor publice, inclusiv a celor de protecţie socială. – www.promptmedia.ro
