Acasă Politic Bucuresti: Asistenta online pentru dependenţii de droguri

Bucuresti: Asistenta online pentru dependenţii de droguri

DISTRIBUIȚI

116664 – 05022013 – Începând cu a doua jumătate a anului trecut, Agenţia Naţională Antidrog a postat pe site-ul propriu, aplicaţia “Baza de date a instituţiilor de asistenţă în domeniul dependenţei”, realizată în cadrul proiectului de Înfrăţire Instituţională RO2006/018-147.05 – “Consolidarea sistemului integrat de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru consumatorii de droguri din România”/ PHARE Twinnig Finlanda, componenta 2.

Utilizatorii aplicaţiei sunt instituţii sau specialişti care doresc să refere un caz sau să fie cunoscuţi ca furnizori de servicii, aparţinători ai consumatorilor de droguri sau alcool interesaţi de servicii de asistenţă pentru dependenţă sau consumatorii de droguri sau alcool în căutarea unui tratament.

Furnizorii de servicii se înregistrează, printr-o procedură on-line foarte simplă, în mod gratuit şi voluntar. În aceste sens aceştia dispun de suportul Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, subunităţi ale Agenţiei Naţionale Antidrog aflate în fiecare reşedinţă de judeţ, la nivelul întregii ţări.

Pentru popularizarea acestei aplicaţii de utilitate publică, Agenţia Naţională Antidrog îşi dă acordul pentru ca linkuri către aplicaţie să fie postate pe site-urile instituţiilor care îşi manifestă dorinţa în acest sens, printr-o simplă solicitare scrisă.

Pe parcursul celor şase luni de la implementarea şi postarea aplicaţiei pe site-ul ANA, la nivel naţional, 60 de instituţii (54 de instituţii de stat, 4 organizaţii neguvernamentale şi 2 organizaţii private) s-au înscris în baza de date a instituţiilor de asistenţă în domeniul dependenţei, iar o organizaţie guvernamentală a solicitat şi a primit permisiunea de a posta pe site-ul propriu un link către aplicaţie. Din cele 60 de instituţii înscrise, 58 asigură servicii fără plată şi 2 cu plată.

La nivel naţional, 4 instituţii asigură servicii de dezintoxicare, 7 oferă tratament psihiatric, 11 – tratament substitutiv, 42 – asistenţă psihologică, 39 – asistenţă socială, 43 – asigură servicii de tip reducerea riscurilor asociate consumului, 3 asigură servicii tip comunitate terapeutică, 1 – centru rezidenţial de asistenţă, 1 – centru de zi, 3 oferă asistenţă medicală în regim de spitalizare, 22 oferă asistenţă medicală ambulatorie, 9 asigură servicii tip centru de asistenţă integrată în adicţii, 34 oferă cursuri de formare a specialiştilor, 24 oferă cursuri de formare pentru beneficiari consumatori de droguri, 57 asigură servicii de prevenire a consumului, 21 facilitează grupuri de auto-suport.

De asemenea, 52 de instituţii se adresează consumatorilor de droguri, 53 – consumatorilor de alcool, 56 asigură servicii atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, iar 47 asigură servicii minorilor. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.