Acasă Politic Bucuresti: Amânare în dosarul samsarilor de fotbaliști

Bucuresti: Amânare în dosarul samsarilor de fotbaliști

DISTRIBUIȚI

116809 – 11022013 – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a amânat pentru data de 19 februarie judecarea cererii depusă de procurorii DNA de a interzice acuzaţilor din dosarul transferurilor să părăsească ţara. Astfel, aceştia vor putea să părăsească ţara până la data de 19 februarie, chiar şi după această dată, în funcţie de decizia pe care instanţa o va da.

De asemenea, instanţa a amânat judecarea recursului pentru data de 5 martie.

Procurorii DNA au cerut, luni, măsura de interdicţie de a părăsi ţara pentru toţi acuzaţii din dosarul transferurilor, arătând că aceştia beneficiază de importante resurse financiare în străinătate şi se pot sustrage justiţiei.

Acuzaţii, Ioan Becali, Victor Becali, George Copos, Cristi Borcea, Jean Pădureanu, Gică Popescu şi Gigi Neţoiu ar putea afla pe 5 martie decizia instanţei în privinţa recursului înaintat de aceştia faţă de verdictul dat pe 12 noiembrie. Atunci, Ioan Becali a primit opt ani de închisoare cu executare, Victor Becali, şapte ani cu executare, Cristi Borcea, şapte ani de închisoare cu executare, George Copos, cinci ani de închisoare cu executare, Mihai Stoica, patru ani de închisoare cu executare, Jean Pădureanu, Gică Popescu şi Gigi Neţoiu trei ani de închisoare cu suspendare, iar au primit tot trei ani de închisoare cu suspendare. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.