– 117059 – 19022013 – Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, în şedinţa de guvern, România a primit de la Uniunea Europeană aproximativ 150 de milioane de euro, ca urmare a deblocării Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Premierul a atras atenţia miniştrilor de resort că urmează şi alte audituri şi că trebuia să ia măsuri pentru a evita noi blocaje.
„Înţeleg că ieri sau astăzi au intrat 150 de milioane de la POSDRU. E foarte important. Minist
rul Fondurilor Europene, autoritatea de management de la Ministerul Muncii – toate celelalte organisme intermediare să luaţi foarte în serios faptul că s-a deblocat POSDRU, primim bani, dar vor veni alte audituri. Şi asta înseamnă că nu ne culcăm pe o ureche: am deblocat POSDRU, începem din nou cu ce s-a întâmplat înainte să se blocheze. Înseamnă că luaţi măsuri, domnul ministru, doamna ministru, ca lucrurile greşite de până în 2011 să nu se repete în 2013, că ajungem iarăşi la blocaj”, a afirmat Ponta.
El a mai cerut măsuri pentru deblocarea celorlalte programe operaţionale.
„La fel toate măsurile care trebuie luate ca şi pentru Programul Operaţional Regional să primim vestea bună în luna care urmează şi rămâne Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii şi esenţial Transportul, pe care de asemenea trebuie să-l deblocăm”, a spus Ponta. – www.promptmedia.ro