– 116972 – 15022013 – Detaliile taxei pe tranzacţiile financiare (TTF) care urmează să fie implementată în cadrul cooperării consolidate au fost prevăzute într-o propunere adoptată de Comisie. Aşa cum au solicitat cele 11 state membre (Franţa, Germania, Belgia, Austria, Slovenia, Portugalia, Grecia, Slovacia, Italia, Spania, Estonia)
care vor aplica această taxă, directiva propusă reia domeniul de aplicare şi obiectivele propunerii iniţiale privind TTF prezentate de Comisie în septembrie 2011. Abordarea care constă în taxarea tuturor tranzacţiilor care au o legătură cu zona de aplicare a TTF este menţinută, la fel ca ratele de 0,1% pentru acţiuni şi obligaţiuni şi de 0,01% pentru instrumente financiare derivate.
Odată aplicată de cele 11 state membre, această taxă pe tranzacţiile financiare ar trebui să genereze venituri de 30-35 miliarde de euro pe an.
Propunerea de TTF adoptată conţine unele modificări în comparaţie cu cea iniţială, pentru a ţine cont de faptul că taxa va fi implementată pe o scară geografică mai restrânsă decât se prevăzuse iniţial. Aceste modificări au în principal scopul de a asigura claritatea juridică şi de a consolida dispoziţiile în materie de combatere a evaziunii şi a abuzurilor.
Algirdas Šemeta, comisarul responsabil de impozitare, a declarat pe această temă: „Prin propunerea de astăzi, s-au creat toate condiţiile necesare pentru ca taxa comună pe tranzacţiile financiare să devină o realitate în UE. Taxa propusă este, fără îndoială, echitabilă şi solidă din punct de vedere tehnic şi va permite întărirea pieţei noastre unice şi moderarea practicilor de tranzacţionare iresponsabile. Unsprezece state membre au cerut să se elaboreze prezenta propunere, pentru a putea aplica TTF în cadrul unei cooperări consolidate. Invit acum aceleaşi state membre să îşi continue demersul cu ambiţie, deschizând calea pentru adoptarea şi concretizarea primei TTF regionale din lume”.
Propunerea vine în urma acordului de luna trecută al miniştrilor de finanţe din UE de a le permite celor 11 state membre să introducă o TTF în cadrul cooperării consolidate.
TTF are trei obiective fundamentale. În primul rând, ea va contribui la consolidarea pieţei unice prin reducerea numărului de abordări naţionale divergente în materie de impozitare a tranzacţiilor financiare. În al doilea rând, ea va garanta că sectorul financiar are o contribuţie echitabilă şi substanţială la veniturile publice. În cele din urmă, TTF va sprijini măsurile de reglementare, încurajând sectorul financiar să se angajeze în activităţi mai responsabile, orientate către economia reală.
La fel ca în propunerea iniţială, TTF va avea rate scăzute, o bază impozabilă largă şi „plase de siguranţă” împotriva delocalizării sectorului financiar. Ca în propunerea precedentă, se va aplica „principiul reşedinţei”. Aceasta înseamnă că taxa va fi aplicabilă dacă una dintre părţile la tranzacţie este stabilită într-un stat membru participant, indiferent de locul în care se desfăşoară tranzacţia. Acest lucru este valabil atât în cazul în care o instituţie financiară implicată în tranzacţie este ea însăşi stabilită în zona de aplicare a TTF, cât şi în cazul în care acţionează în numele unei părţi stabilite în zona respectivă.
Ca garanţie suplimentară împotriva evitării taxei, propunerea de astăzi adaugă şi „principiul emiterii”. Aceasta înseamnă că instrumentele financiare emise în cele 11 state membre vor fi impozitate atunci când sunt tranzacţionate, chiar dacă persoanele care le tranzacţionează nu sunt stabilite în zona de aplicare a TTF. În plus, propunerea include şi dispoziţii anti-abuz explicite.
La fel ca în propunerea iniţială, pentru a proteja economia reală, TTF nu se va aplica activităţilor financiare de zi cu zi ale cetăţenilor şi ale întreprinderilor (de exemplu împrumuturi, plăţi, asigurări, depozite etc.). Ea nu se va aplica nici activităţilor bancare tradiţionale de investiţie în contextul atragerii de capital şi nici tranzacţiilor financiare efectuate în cadrul unor operaţiuni de restructurare.
Propunerea exclude totodată activităţile de refinanţare, politica monetară şi gestionarea datoriei publice. În consecinţă, tranzacţiile cu băncile centrale şi cu BCE, cu Fondul european de stabilitate financiară şi cu Mecanismul european de stabilitate şi tranzacţiile cu Uniunea Europeană vor fi exceptate de la plata taxei.
Directiva propusă va fi discutată de către statele membre, în vederea implementării sale în cadrul cooperării consolidate. Toate cele 27 de state membre pot participa la discuţiile cu privire la această propunere. Cu toate acestea, numai statele membre care participă la cooperarea consolidată vor avea drept de vot şi vor trebui să ajungă la un acord unanim înainte de implementare. Va fi consultat totodată şi Parlamentul European.
În septembrie 2011, Comisia a prezentat o propunere pentru crearea unui sistem comun al taxei pe tranzacţiile financiare, cu obiectivul de a asigura o abordare coerentă a impozitării acestui sector în cadrul pieţei unice, de a garanta o contribuţie echitabilă a sectorului financiar la finanţele publice şi de a contribui la sporirea rolului tranzacţiilor din sectorul financiar în sprijinul eficienţei şi al bunăstării.
În urma unor discuţii intense cu privire la acest dosar, la reuniunile ECOFIN din vara anului 2012 s-a ajuns la un consens asupra faptului că nu va exista o unanimitate între cele 27 de state membre într-o perioadă de timp rezonabilă. Cu toate acestea, o serie de state membre şi-au exprimat dorinţa puternică de a avansa către introducerea unei TTF. Prin urmare, în toamna anului 2012, 11 state membre au scris Comisiei, cerându-i în mod oficial să autorizeze o cooperare consolidată în domeniul taxei pe tranzacţiile financiare, pe baza propunerii Comisiei din 2011.
Comisia a evaluat cu atenţie aceste cereri pe baza criteriilor cooperării consolidate prevăzute în tratate. Mai exact, s-a stabilit că o cooperare consolidată în domeniul TTF nu ar avea un impact negativ asupra pieţei unice sau asupra obligaţiilor, drepturilor şi competenţelor statelor membre neparticipante. Pe baza acestei evaluări, în octombrie 2012, Comisia a propus o decizie care să permită cooperarea consolidată în domeniul TTF. Decizia a fost sprijinită de Parlamentul European în decembrie şi aprobată de miniştrii de finanţe europeni la consiliul ECOFIN din ianuarie 2013.
După ce s-a primit unda verde pentru cooperarea consolidată, Comisia a putut lucra la propunerea detaliată privind TTF care urmează să fie aplicată de 11 state membre. – www.promptmedia.ro