– 117292 – 27022013 – Politicienii ar trebui să găsească soluţii pentru fenomenul migraţiei, a declarat, miercuri, preşedintele Traian Băsescu la lucrările Forumului Global al Alianţei Civilizaţiilor organizat de ONU.
“Migraţia este o realitate a zilelor noastre, un fenomen cu impact deosebit, care necesită o atenţie specială din partea statelor şi a comunităţilor intenaţionale. (…) Imigraţia afectează atât cetăţenii ţării în cauză cât şi imigranţii. Din acest punct de vedere, avem nevoie de politici efeciente şi coerente în ceea ce priveşte migraţia. Cred că este important ca liderii politici să găsească soluţii şi să-şi asume responsabilitatea. Cel puţin în Europa, este o modă ca de fiecare dată când este o criză economică sau de alt tip responsabilitatea să cadă asupra imigranţilor”, a spus şeful statului român.
Totodată, preşedintele Traian Băsescu consideră că situaţia economică din ultimii ani a dus subiectul migraţiei în zona extremismului.
“Modul în care ne gândim la migraţie se schimbă în funcţie de context. În primul rând contextul economic. Criza din ultimii ani, care continuă să afecteze vieţile cetăţenilor din multe ţări, nu a făcut altceva decât să arunce acest subiect al migraţiei în zona extremismului”, a spus preşedintele Românaiei.
„Ca stat membru al UE, dorim un sistem de migraţie suplu şi inteligent, care să contribuie la creşterea competitivităţii economice, atât în plan naţional, cât şi la nivelul Uniunii Europene”, a precizat preşedintele. – www.promptmedia.ro