– 116525 – 31012013 – Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a lui Ion Stănescu, primar al comunei Suteşti, judeţul Vâlcea, în sarcina căruia s-a reţinut tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentarea de documente ori declaraţii
false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
Potrivit procurorilor, la data de 30 mai 2011, Ion Stănescu, în calitate de primar al comunei Suteşti, judeţul Vâlcea, a prezentat Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Vâlcea o cerere de finanţare aferentă unui proiect de modernizare a trei drumuri de exploatare de pe raza comunei respective. În acest sens, inculpatul a solicitat sprijin financiar în valoare de 2.169.747 lei (528.176 euro) din fonduri comunitare şi, în susţinerea cererii sale, Ion Stănescu a prezentat mai multe înscrisuri falsificate ( ex. studiu de fezabilitate, studiu geotehnic, aviz al Inspectoratului de Stat în Construcţii, inclusiv o anexă a unei hotărâri de guvern).
Ion Stănescu nu a obţinut suma solicitată întrucât reprezentanţii Agenţiei au sesizat unele nereguli şi au declarat cererea de finanţare neeligibilă.
Dosarul a fost înaintat spre solutionare la Judecătoria Râmnicu Vâlcea. – www.promptmedia.ro