Acasă Politic Prejudiciu de peste 2,4 milioane lei identificat de Garda Financiară Buzău

Prejudiciu de peste 2,4 milioane lei identificat de Garda Financiară Buzău

DISTRIBUIȚI

115935 – 10012013 – În perioada octombrie-decembrie 2012, comisarii Gărzii Financiare Buzău au verificat activitatea comercială din perioada 2006-2009 a unei firme cu sediul în judeţul Prahova şi au identificat un prejudiciu total calculat la suma de 2.464.107 lei, cauzat bugetului de stat prin înregistrarea în contabilitate a unor facturi fictive şi sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor.

„În timpul verificărilor au fost identificate contracte de execuţie în domeniul construcţiilor civile încheiate în 2006, în baza cărora au fost emise în fals facturi pentru lucrări de construcţii şi execuţie la alte obiective decât cele precizate în contracte. În acest fel s-a decontat prin banca suma de 3.982.000 lei, fără a se calcula, evidenţia şi vira la bugetul de stat taxa pe valoarea adăugată. În 2007, firma a achiziţionat un teren din judeţul Ilfov, pe care l-a vândut ulterior fără a înregistra în contabilitate veniturile aferente, sustrăgându-se astfel de la plata TVA. În 2009 părţile sociale ale firmei au fost cesionate către o persoană de origine egipteană, iar fostul administrator a refuzat să se prezinte la sediul secţiei Gărzii Financiare pentru explicaţii. Pentru instrumentarea aspectelor identificate, se va înainta o sesizare penală Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, a precizat domnul Cristinel Voicu, comisar şef al secţiei Buzău a Gărzii Financiare. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.