Acasă Politic Peste 40 de şefi de stat şi de guvern la Summitul UE...

Peste 40 de şefi de stat şi de guvern la Summitul UE – America Latina

DISTRIBUIȚI

 – 115738 – 04012013 – Peste 40 de şefi de stat şi de guvern – printre care cancelarul german, Angela Merkel, preşedintele francez, François Hollande, cel finlandez, Sauli Niinistö şi premierul spaniol, Mariano Rajoy – vor participa la viitorul summit al UE şi Comunităţii Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC), la Santiago de Chile, a anunţat joi ministrul chilian de externe, potrivit AFP.

„Chile se pregăteşte pentru a primi cel mai mare număr de lideri din întreaga sa istorie”, a declarat şeful diplomaţiei ţării gazdă, Alfredo Moreno, în cursul unei conferinţe de presă pe tema organizării summitului care se va desfăşura la 26 şi 27 ianuarie în capitala chiliană.

Din partea Americii Latine şi a Caraibelor, şi-au confirmat prezenţa 19 lideri, printre care preşedintele cubanez, Raul Castro, şi cel mexican, Enrique Pena Nieto.

Întâlnirea la nivel înalt dintre UE şi CELAC, recent creată, va reuni delegaţii din 60 de ţări de pe două  continente, alături de preşedintele Consiliului European şi de cel al Comisiei Europene.

Tema centrală a summitului se va referi la „Alianţa pentru o dezvoltare durabilă”.

„Vom analiza cum putem să realizăm investiţiile de care America Latină are nevoie, acordând atenţie mediului şi respectând comunităţile”, a explicat demnitarul chilian.

La nivel politic, a adăugat Alfredo Moreno, va fi pentru prima dată când America Latină va dialoga „pe o singură voce” cu UE. „Vom fi în măsură să discutăm în mod mai simetric cu Uniunea Europeană”, a menţionat Moreno. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.