– 115725 – 03012013 – Şaisprezece şoferi sunt cercetaţi penal după ce au fost prinşi în 2 ianuarie conducând băuţi, cea mai mare concentraţie alcoolică, de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind depistată la un bărbat din judeţul Olt, informează, joi, Poliţia Română. Şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta
fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
Peste 2.200 de poliţişti şi 440 de autospeciale dotate cu aparatură de monitorizare şi înregistrare au fost, miercuri, pe drumurile naţionale, în special pe traseele de deplasare dinspre staţiunile turistice către Capitală şi în celelalte aglomerări urbane. – www.promptmedia.ro