– 115811 – 07012013 – Conducerea Poliţiei Olt va fi audiată la Inspectoratul General al Poliţiei Române. Corpul de Control al Ministerului de Interne a găsit mai multe nereguli la IPJ Olt. Printre ofiţerii care vor fi chemaţi să dea explicaţii se află inclusiv poliţistul acuzat că a violat o subaltern. Zece ofiţeri, printre care şi şeful IPJ Olt, sunt anchetaţi pentru diverse nereguli
constatate de corpul de control al Ministrului Internelor. De asemenea, va fi chemat la audieri poliţistul acuzat că a violat o subalternă. Acesta nu a fost deocaamdată citat deoarece se află în concediu medical şi legal nu poate fi anchetat în această perioadă.
Reprezentanţii Corpului de Control al Ministerului de Interne au consemnat în raportul întocmit mai multe nereguli, plecând de la plângeri ale cetăţenilor care nu au fost înregistrate, dar şi neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi alte abateri disciplinare grave.
După audieri, Consiliul de Disciplină din Inspectoratul General al Poliţiei Române va trebui să stabilească sancţiunile ce vor fi aplicate.
Totul a ieşit la iveală pe data de 26 decembrie, când la Spitalul de Urgenţă din Slatina au ajuns agenta de poliţie Melania Renghea şi comisarul şef Gheorghe Barbu. Poliţista îşi înjughiase superiorul după ce mersese la el acasă şi apoi avuseseră o discuţie în maşină. În faţa anchetatorilor, agenta de poliţie Melania Renghea a spus că timp de aproape un an Gheorghe Barbu, şef la Poliţia Bobiceşti a violat-o şi a obligat+o prin şantaj, cu bătăi şi ameninţări, să întreţină relaţii sexuale cu mulţi alţi oameni cu funcţii importante în judeţul Olt.
Pe lista dată de poliţistă anchetatorilor se află nume importante, între care şi cel al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, şeful Poliţiei Balş, dar şi persoane care lucrează în cadrul Parchetului. – www.promptmedia.ro