– 116155 – 18012013 – Preşedintele Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, şi prim-vicepreşedintele partidului, Valeriu Todiraşcu, au participat zilele acestea, la invitaţia lui Daniel Hannan, secretar general al Alianţei Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (AECR), la Sesiunea Plenară a Parlamentului European din Strasbourg.
„Noua Republică a reuşit cu prilejul acestei participări să pună temelia unei viitoare reprezentări în cadrul AECR. Mihail Neamţu şi Valeriu Todiraşcu au participat la negocierile care pregătesc aderarea Noii Republici la familia conservatorilor europeni în cursul anului 2013. Alăturarea de o tradiţie care l-a dat istoriei occidentale pe Winston Churchill, Margaret Thatcher sau Vaclav Klaus ne onorează”, se arată într-un comunicat al PartiduluiNoua Republică. – www.promptmedia.ro