Acasă Politic Irlanda: Finlanda ezita

Irlanda: Finlanda ezita

DISTRIBUIȚI

116121 – 17012013 – Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a avut, miercuri, o serie de întrevederi bilaterale cu delegaţiile din Polonia, Finlanda şi Bulgaria, participante la Consiliului JAI care se desfăşoară la Dublin în perioada 16-18 ianuarie 2013.

O constantă a dialogului cu partenerii externi din statele sus-menţionate a constituit-o aderarea României la spaţiul Schengen, ministrul român subliniind faptul că, pentru perioada următoare, finalizarea procesului de aderare la spaţiul Schengen, prin adoptarea Deciziei de eliminare a controalelor la frontierele interne cu ocazia Consiliului JAI din data de 7 martie 2013, este o prioritate a ţării noastre, potrivit unui comunicat al MAI.

În discuţiile cu delegaţia polonă, au fost reiterate aprecierile faţă de sprijinul constant acordat autorităţilor române în cadrul procesului de aderare la spaţiul Schengen, precum şi faţă de modul în care decurge cooperarea bilaterală româno-polonă în domeniul afacerilor interne.

De asemenea, oficialul român a salutat preluarea de către Polonia, de la 1 ianuarie 2013, a Preşedinţiei Forumului Salzburg, important mecanism de consultări şi dialog politic al miniştrilor de interne la nivel regional.

Secretarul de stat Piotr Stachanczyk a menţionat faptul că susţinerea Poloniei pentru aderarea la spaţiul Schengen este neschimbată şi că în interiorul Forumului Salzburg se va coagula o poziţie de sprijin pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

În ceea ce priveşte cooperarea cu Finlanda, ministrul afacerilor interne, Radu Stroe, a evidenţiat caracterul dinamic al dialogului existent la nivelul ministerelor, exprimându-şi dorinţa de a intensifica cooperarea poliţienească, inclusiv prin continuarea misiunii de asistenţă şi sprijin operativ a ofiţerilor români în Republica Finlanda.

În ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen, omologul finlandez a subliniat faptul că aceasta este o decizie politică, care depinde de raportul MCV de la sfârşitul lunii ianuarie.

În dialogul cu partea bulgară, Radu Stroe a apreciat relaţiile de colaborare excelente dintre ministere şi intenţia de a le continua, inclusiv din perspectiva aderării la Schengen a celor două state. O altă temă a discuţiilor cu omologul bulgar a constituit-o cooperarea în formatul trilateral România – Bulgaria – Grecia, în special pentru combaterea cu o şi mai mare eficienţă a criminalităţii organizate transnaţionale. Astfel, în continuarea discuţiilor cu omologii din Bulgaria, se va avea în vedere organizarea unei noi Reuniuni ministeriale în acest format, în luna februarie 2013. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.