– 115754 – 04012013 – Judecătoria Buftea urmează să se pronunţe astăzi pe cererea fostului general Victor Atanasie Stănculescu de întreruperea executării pedepsei pe motive medicale. Fostul general execută o condamnare de 15 ani de închisoare în dosarul reprimării revoluţiei de la Timişoara. Săptămâna viitoare la CEDO se va judeca procesul intentat de Victor Atanasie Stănculescu statului român, de încălcare a dreptului la viaţă.
În ultimul cuvânt, Victor Atanasie Stănculescu a arătat că are 84 de ani şi “ar trebui să nu am pretenţii”. „Bărbaţii în România mor la 72 de ani, deci am depăşit media. Anii din închisoare m- au afectat, acum am 80 de ani”, a spus fostul general. Unul dintre avocaţii lui Stănculescu din acest caz a afirmat ca generalul „suferă de 12 patologii cronice”, între care şi de o formă de leucemie, boli ce nu pot fi tratate, în opinia apărării, în reţeaua sanitară a sistemului penitenciar.
În timpul procesului a fost pusă în discuţie expertiza medico legală, procurorul arîtând că este vorba de aceleaşi afecţiuni care erau şi într-un raport din octombrie 2012. Avocatul
generalului a arătat că medicii nu îşi asumă complicaţiile care ar putea interveni legat de Stanculescu. „Va rugăm să refaceţi expertiza şi să se precizeze pentru fiecare boală recomandările, aparatura, spitalul ş.a.m.d. Să se justifice argumentul pentru care tratamentul în detenţie ar fi la fel cu cel din libertate”, a cerut avocatul. – www.promptmedia.ro