– 115995 – 14012013 – Presedintele francez Francois Hollande a ordonat ridicarea nivelului de alerta antiterorista, ca urmare a operatiunilor derulate de tara sa in Mali. Duminica au avut loc noi atacuri aeriene impotriva islamistilor din Mali.
Francois Hollande a promis ca va creste protectia antiterorista in cladirile publice si pe liniile de transport in comun, potrivit The Telegraph.
Franta este implicata in operatiuni militare in vestul Africii, in Mali, unde incearca sa blocheze avansul fortelor islamiste, controlate de Al Qaida. Duminica dimineata au avut loc noi atacuri aeriene din partea francezilor impotriva islamistilor.
„Azi-noapte au avut loc atacuri, au loc acum si vor continua astazi si maine”, a declarat, duminica, ministrul apararii din Franta, Jean-Yves Le Drian intr-un interviu televizat.
Hollande a spus ca implicarea Frantei in vestul Africii vine ca urmare a solicitarii de ajutor a presedintelui din Mali, impotriva „agresiunii teroriste care ameninta toata Africa de Vest”. – www.promptmedia.ro