– 116534 – 31012013 – Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, aflat la Craiova, cu ocazia şedinţei de autoevaluare a Brigăzii 2 Infanterie „Rovine”, a cerut militarilor ca toate obiectivele propuse să fie finalizate şi să fie mult mai eficienţi în realizarea acestora.
„Ministerul Apărării Naţionale este unul din cele trei ministere, alături de cele ale sănătăţii şi transporturilor, care va avea anul acesta un buget mai mare decât cel din anul 2012. Cu toate acestea, obiectivele pe care ni le-am propus pentru anul 2013 sunt de a eficientiza activităţile la nivelul MApN şi, implicit, şi la nivelul marii unităţi din care dumneavoastră faceţi parte. În mine veţi avea tot sprijinul, dar totodată vă cer să vă îndepliniţi misiunile cu responsabilitate”, a spus ministrul Duşa.
Adresându-se personalului prezent la şedinţă, şeful Statului Major General a spus că apreciază activitatea personalului din Brigada 2 Infanterie „Rovine” şi contează pe capacitatea structurii de a-şi îndeplini misiunile pe care le va primi. „Trebuie să folosim resursa umană la capacitatea maximă pentru a atinge obiectivele propuse pentru anul 2013”, a adăugat generalul-locotenent Ştefan Dănilă.
Generalul de brigadă Dorinel Duican a prezentat principalele obiective pentru acest an ale marii unităţi pe care o conduce, de a menţine nivelul de operaţionalizare al structurilor subordonate, în vederea participării la acţiuni militare în sistem integrat pe teritoriul naţional sau în afara acestuia, conform resurselor alocate, şi de a menţine capacitatea operaţională a structurilor destinate executării intervenţiei cu forţe la obiectivele militare, precum şi în situaţii de urgenţă.
Tot astăzi, conducerea Ministerului Apărării Naţionale s-a întâlnit cu personalul militar şi civil, precum şi cu răniţii şi văduvele militarilor eroi din unităţile din garnizoana Craiova.
De asemenea, ministrul Apărării Naţionale a discutat cu cadrele militare în rezerve şi retragere şi cu veteranii de război şi a vizitat Fabrica de avioane Craiova. – www.promptmedia.ro