– 116497 – 30012013 – Europarlamentarul Corina Cretu, Vicepresedintele Grupului Socialist din Parlamentul European, a criticat atacurile impotriva libertatii presei din Raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare pe Justitie. „Este o veste proastă şi încă o contribuţie la deficitul de democraţie reclamat tot mai insistent de cetăţenii europeni”, a declarat Corina Cretu.
Europarlamentarul PSD considera ca Raportul „contine clişeele pe care fosta putere le repetă cu obstinaţie de ani de zile. Nu uită nimeni cererile de la Comisia Europeană privitoare la prezentarea stadiului şi conţinutului dosarelor care îi priveau doar pe anumiţi politicieni, invariabil de la PSD sau PNL. Asta, în timp ce se criticau presupusele ingerinţe ale politicului în actul de justiţie din România”, a precizat Corina Cretu. In opinia vicepresedintelui social-democrat, fosta putere a admis ca MCV să fie folosit împotriva intereselor României, cum e cazul aderării la Spaţiul Schengen, pentru a utiliza o parte a Justiţiei în eliminarea adversarilor politici.
Corina Cretu a subliniat ca „din păcate, din motive care ţin în primul rând de modul în care se face politică în România, în perioada guvernării portocalii MCV a devenit un instrument al luptei politice împotriva USL”. Europarlamentarul PSD a reprosat transformarea Mecanismului dintr-unul de Cooperare într-unul de control al deciziilor care se iau la Bucureşti de instituţii democratic alese, fapt remarcat si de Ambasadorul Republicii Franceze la Bucureşti, care a exprimat necesitatea revenirii la scopul iniţial al mecanismului, acela de cooperare în domeniul Justiţiei.
„Ceea ce surprinde extrem de neplăcut în actualul Raport este atacul celor care l-au întocmit la adresa presei româneşti. Este inimaginabil aşa ceva într-o democraţie. Procurori, judecători, membri ai CSM sau CCR sunt persoane publice, plătite din bani publici şi orice informaţie care priveşte moralitatea lor, comportamentul în spaţiul public si deciziile pe care le iau sunt legitime. Nu există democraţie în care deciziile Justiţiei să nu fie criticate. Nu foloseşte nimănui ascunderea sub preş a erorilor sau reaua credinţă si neprofesionalismul unor procurori şi judecători. Acestea nu sunt acte de intimidare din partea presei, ci servirea interesului public. Judecătorii şi procurorii au protecţia necesară pentru a nu se teme de nimic, dacă îşi fac datoria cum scrie în Constituţie şi în lege. Dar nici nu pot avea un statut de impunitate când greşesc şi trimit la închisoare oameni nevinovaţi”, a subliniat Corina Cretu. – www.promptmedia.ro