– 115698 – 03012013 – Marian Vanghelie, primarul sectorului 5, nu poate justifica aproximativ 200.000 de euro din averea sa. În 2010, el a declarat un imobil care nu apărea în actele Primăriei, dar a primit neînceperea urmăririi penale de la procurori. Investigaţia inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) deschisă împotriva primarului Sectorului 5, Marian
Vanghelie, urmează să ajungă în scurt timp pe masa judecătorilor, potrivit unor surse din mediul politic, citate de Evenimentul Zilei, întrucât extravanganţele primarului au atras atenţia inspectorilor ANI.
Marian Vanghelie a respins, pe 30 decembrie 2012, informaţiile potrivit cărora ar avea conturi în Liban şi a spus că aşteaptă scuze din partea preşedintelui ANI, Horia Georgescu. Mai mult, Venghelie, în stilul său caracteristica ameninţat că după Anul Nou speră să nu fie nevoit să facă “unele declaraţii”, şantajând în acest fel oamenii legii.
ANI a finalizat ancheta deschisă împotriva lui Marian Vanghelie şi a descoperit că aceasta nu poate justifica aproximativ 200.000 de euro. Dosarul acestuia va fi trimis în această lună la Comisia de verificare a averii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti. Inspectorii au constatat şi existenţa unor sume transferate de primar în contul din Liban al Oanei Niculescu- Mizil. Deşi recunoaşte public legătura cu deputatul PSD, aceasta din urmă l-a trecut ca soţ în declaraţie pe cetăţeanul libanez Jamil Tohme, fostul partener de viaţă.
Ultima declaraţie de avere semnată de Vanghelie şi aflată în baza de date a ANI este din 28 octombrie 2010. În document, el a trecut că este acţionar cu 70% la SC Bucureşti SA, valoarea acţiunilor fiind de 3.500.000 de lei. Acest lucru nu este confirmat de datele de la Registrul Comerţului, primarul nefiind acţionar la vreo firmă. În aprilie 2010, ANI a sesizat Parchetul Judecătoriei Sectorului 2 privind falsurile din declaraţiile de avere ale primarului. Vanghelie susţinea că deţine un apartament de 110 metri pătraţi. Imobilul însă nu apărea în evidenţele Primăriei Sectorului 2.
În plus, primarul Sectorului 5 declara că mai are 65% din capitalul unei societăţi comerciale, valoarea acestuia fiind de 3,4 milioane de lei. El nu a declarat acţiunile pe care le deţinea la patru societăţi de investiţii financiare.
Procurorii au închis dosarul şi i-au dat NUP, arătând că edilul nu a avut intenţia de a ascunde adevărul atunci când şi-a declarat bunurile. Iubita sa, Oana Niculescu – Mizil, are probleme cu ANI după ce şi-a angajat mama la cabinetul de parlamentar. Primarul are o casă şi un apartament în Bucureşti, cinci ceasuri de 70.000 de euro, cinci tablouri de 86.000 de euro şi acţiuni de şase milioane de lei.
Vanghelie apare în baza de date a Registrului Comerţului ca acţionar în trei firme, dar nu şi în SC Bucureşti SA, toate cele trei societăţi fiind radiate. Data ultimei înregistrări este 29 martie 2002. În acelaşi timp, primarul l-a împrumutat pe vărul său, Niculae Sorin Mircea, cu 2.660.000 de lei. Rămâne de lămurit de unde a scos atâta bănet Vanghelie, având în vedere că salariul anual de la primărie era de 51.000 de lei. “Dacă se găseşte un singur cont de al meu, oriunde pe planeta asta, eu plec şi din partid, plec şi din Primărie şi mă ascund, fug şi din România”, a declarat Vanghelie în cadrul unei conferinţe de presă. Edilul i-a luat apărarea Oanei Niculescu Mizil, pentru care a garantat că “nu are probleme”. Mesajul lui Vanghelie s-a încheiat cu o ameninţare: că va face publice întâlnirile de taină “ale unora sau altora”. – www.promptmedia.ro