– 116383 – 27012013 – Partidul Verde din România, membru al Verzilor Europeni (EGP), este îngrijorat de informațiile apărute în presa în aceste zile privind acordarea netransparentă și fără dezbatere publicăprealabilă a unor avize de explorare/exploatare a
gazelor de șist prin fracturare hidraulică în judetele Bihor și Vaslui, se arată într-un comunicat remis Agenției PROMPT MEDIA. ”Deoarece oamenii deştiinţă şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale de mediu din întreaga lume au avertizat asupra gravelor consecinţe care pot rezulta ca urmare a explorării gazelor de şist prin fracturare hidraulică, Partidul Verde solicită de urgenţă retragerea avizelor/certificatelor de urbanism acordate şi demararea unei analize ştiinţifice pentru identificareaşi înţelegerea impactului asupra mediului şi oamenilor a utilizării acestei tehnologii în România”. De asemenea, Partidul Verde solicită autorităţilor locale şi Guvernului României ca, în cazul luării unor decizii majore pentru comunităţile locale, cu un grad ridicat de risc privind deteriorarea mediului înconjurător şi a calităţii vieţii pentru oameni şi animale, locuitorii acestor zone să fie consultaţi în privința unor proiecte industriale de o asemenea amploare. Facem precizarea ca actuala Lege a petrolului nu se aplică zăcămintelor de gaze ne-convenționale din care fac parte și gazele de sist, astfel că mai întâi ar trebui reglementat regimul unor astfel de exploatări în raport cu legislația de mediu, înainte de a aduce spre dezbatere publică și în fază de avizare astfel de proiecte. Partidul Verde atrage atenţia asupra câtorva dintre principalele riscuri rezultate în urma explorării gazelor de şist prin fracturare hidraulică consemnate şi în cadrul unei rezoluţii a Verzilor Europeni adoptate la Consiliul de la Copenhaga din mai 2012, pentru motivarea interzicerii acestui tip de explorare în Uniunea Europeană: poluarea aerului ca urmare a eliberării unor concentraţii mari de metan, dioxid de sulf şi oxid de azot în atmosferă; riscul contaminării apei potabile din regiunea explorată din cauza riscului ca materialele pompate pentru eliberarea gazelor de şist să se infiltreze în pânza freatică; riscul eliberării în atmosferă a unor materiale radioactive folosite în procesul de fracturare, precum thoriul sau uraniul; creşterea riscului unor explozii în zonele rezidenţiale din cauza eliberării unor acumulări de metan rezultate în procesul de exploatare; cauzalitatea dovedită între exploatarea gazelor de şist şi producerea unor cutremure de pământ care, chiar dacă minore, pot provoca pagube însemnate şi, mai ales, pot produce catastrofe ireversibile prin eliberarea unor compuşi toxici în atmosferă sau în pânza freatică ce asigură necesarul de apă potabilăpentru locuitorii din zonele adiacente explorării. Partidul Verde salută decizia unor state precum Franța, Bulgariaşi Olanda, care au interzis acest tip de explorare şi susţine crearea unei comisii pentru evaluarea riscurilor de mediu şi impactului asupra comunităţilor locale a explorării gazelor de şist, după modelul adoptat de Franţa în 2011. Totodată, Partidul Verde din România continuă să susţină creşterea capacităţii de producere a energiei electrice din surse regenerabile (centrale eoliene, panouri foto-voltaice, biomasă șamd) care contribuie la reducerea poluării şi a emisiilor de gaze cu efect de seră şi sunt totodată prietenoase cu mediul înconjurător, în detrimentul surselor de energie poluante sau cu grad ridicat de risc. România s-a angajat pe un drum al dezvoltării durabile în condițiile asigurării unui mix energetic performant, ce poate valorifica resursele energetice regenerabile, fără emisii de gaze de seră, în urma adoptării la nivel Uniunii Europene a pachetului Energie-Schimbări Climatice care reprezintăcadrul legislativ pentru atingerea țintelor 20/20/20, respectiv reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră, creșterea cu 20% a eficienței energetice și utilizarea a cel puțin 20% energie din resurse regenerabile până în 2020. – www.promptmedia.ro