– 116509 – 31012013 – Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, consideră că modificările aduse săptămâna trecută Statutului deputaţilor şi senatorilor sunt apreciate de Comisia Europeană. Comisia a solicitat Parlamentului să treacă la implementarea prevederilor statutare în regulamentele celor două Camere şi în Regulamentul comun.
„Noul Statut aduce clarificări exact acolo unde au fost făcute menţiuni de către Comisia Europeană. Am adoptat reguli clare în ceea ce îi priveşte pe parlamentarii găsiţi în stare de incompatibilitate, am prevăzut sancţiuni pentru cei care sunt în conflict de interese, şi am adus lămuriri în privinţa situaţiilor de imunitate”, a declarat Valeriu Zgonea.
Preşedintele Camerei Deputaţilor subliniază că Parlamentul României va continua să lucreze împreună cu Parlamentul European şi Comisia Europeană pentru a aduce modificări Regulamentelor.
„Angajamentul nostru este unul ferm privind susţinerea instituţiilor care au atribuţii în domeniul combaterii corupţiei. De asemenea, vom sancţiona fără rezerve cazurile de incompatibilitate şi conflict de interese, cu respectarea prevederilor constituţionale şi statutare”, precizează Valeriu Zgonea.
Preşedintele Camerei Deputaţilor salută poziţia Comisiei cu privire la îndeplinirea de către România a criteriilor tehnice pentru aderarea la Spaţiul Schengen. – www.promptmedia.ro