Acasă Politic Bucuresti: Un deputat cere expulzarea ambasadorului sirian

Bucuresti: Un deputat cere expulzarea ambasadorului sirian

DISTRIBUIȚI

116513 – 31012013 – Deputatul pentru Diaspora Ovidiu Raeţchi cere parlamentarilor să se alăture ”unui demers public menit a grăbi expulzarea ambasadorului Siriei la Bucureşti”, în contextul crimelor care au loc în această ţară în conflictul care a început anul trecut.

”Peste 100.000 de persoane, în marea lor majoritate civili, şi-au pierdut viaţa din martie 2011 până în prezent în conflictul din Siria, iar în fiecare zi se înregistrează un nou record tragic. Comunitatea internaţională, ONU, UE, NATO, SUA şi statele occidentale condamna crimele împotrivă umanităţii şi gravele încălcări ale drepturilor omului comise de regimul preşedintelui Bashar al-Assad. Zeci de mii de femei şi copii nevinovaţi sunt victimele atrocităţilor, torturilor şi masacrelor comise în această zonă de la începutul revoluţiei. Iar printre aceştia sunt şi români care au hotărât să nu-şi abandoneze familia şi comunitatea din care acum fac parte. Drama acestor oameni este amplificată de lipsa unor decizii politice şi poziţii ferme care ar putea determină încetarea violenţelor. Ca urmare a violenţelor produse în Siria, în vara anului 2012 şefii misiunilor diplomatice siriene din capitalele marilor ţări europene, dar şi din SUA, Australia, Elveţia au fost expulzaţi. În semn de solidaritate cu statele cu care împărtăşim aceleaşi valori, Ministrul Afacerilor Externe a solicitat preşedintelui Traian Băsescu declararea ca persona non grata a ambasadorului Siriei la Bucureşti, E.S. Dl. Walid Othman. Această măsură venea ca o raliere firească a României la măsurile similare adoptate de toţi aliaţii noştri occidentali ca reacţie la atrocităţile comise de regimul Assad asupra populaţiei civile în scopul de a-şi conserva puterea. În mod surprinzător, Preşedinţia României a refuzat această măsura diplomatică de solidaritate cu Occidentul, menţinându-l până astăzi în România pe dl. Wahid Othman. În baza mandatului meu de reprezentare a cetăţenilor români din Siria în Parlamentul României – şi la solicitarea expresă a celor care au devenit fără voie parte a unei sangeroase revolutii – vă rog, domnilor parlamentari, să vă alăturaţi unui demers public menit a grăbi expulzarea ambasadorului Siriei la Bucureşti, E.S. Dl. Walid Othman. A aştepta sfârşitul comod al unui mandat diplomatic nu este tot una cu o decizie valorica, de principiu, care ne apropie de aliaţii noştri euro-atlantici. În acest sens, în urmă cu câteva zile, am adresat şi o scrisoare Presedinţiei României prin care solicitam răspunsuri la o serie de întrebări legitime ridicate de această numeroasă comunitate românească din Siria”, a afirmat Ovidiu Raeţchi într-o declaraţie de presă. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.