Acasă Politic Bucuresti: Traian Băsescu nu participă la ceremoniile de la Focşani

Bucuresti: Traian Băsescu nu participă la ceremoniile de la Focşani

DISTRIBUIȚI

116293 – 23012013 – Preşedintele Traian Băsescu nu va participa în cursul zilei de joi la ceremoniile organizate la Iaşi şi la Focşani pentru sărbătorirea a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, a precizat, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.

„Preşedintele confirmă că nu va participa în cursul zilei de mâine la ceremoniile organizate la Iaşi şi la Focşani, ocazionate de aniversarea Unirii Principatelor Române”, a afirmat purtătorul de cuvânt, Bogdan opera, citat de televiziunile de stiri.

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au fost invitaţi să participe, joi, la Focşani, la manifestările prilejuite de împlinirea a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, care vor începe la orele 15.00, cu un concert susţinut de fanfara militară.

Miercuri, PNL a anunţat că preşedintele Senatului, Crin Antonescu, va participa joi la manifestările organizate la Iaşi.

În 8 ianuarie, Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a precizat că premierul Victor Ponta şi-a confirmat prezenţa la manifestările din 24 Ianuarie de la Iaşi. Primăria urma să adreseze o invitaţie la manifestări şi preşedintelui Traian Băsescu. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.