– 115732 – 04012013 – Bugetul pe 2013 va fi bazat pe un deficit bugetar de 2%, tinta care va duce insa la „diminuarea drastica a investitiilor finantate de stat”. O spune la RFI liderul deputatilor PNL, Dan Radu Rusanu. El cere FMI sa permita depasirea acestei tinte pentru anumite proiecte de infrastructura. Rusanu mai acuza bancile comerciale ca prin „reducerea drastica a creditarii, pun in pericol stabilitatea economica si pacea sociala”.
Dan Radu Rusanu declara ca „bugetul de stat pe 2013 va fi marcat de trei constrangeri principale. Prima constrangere va consta in plata datoriilor catre organismele financiare internationale, in principal Fondul Monetar International, datorii facute de Guvernul Boc in perioada 2009-2011 si care acum au inceput sa ajunga la scadenta, incepand cu acest an. S-a mai platit o rata, dar foarte mica in decembrie 2012”.
El spune ca „a doua constrangere ar consta in incadrarea bugetului de stat al Romaniei intr-un deficit bugetar de numai 2%, deficit care-ti impune diminuarea drastica a investitiilor finantate de stat”.
Liberalul precizeaza ca „a treia constrangere ar fi reducerea de catre bancile comerciale a liniilor de credit pentru agentii economici la jumatate fata de anul 2012. Romania a fost obligata in perioada anilor 1998-2004 de organismele financiare internationale si nu numai, sa-si privatizeze cele mai importante banci si m-as referi la Banca Comerciala, Banca de Dezvoltare, Banca Agricola, fapt ce a determinat ca astazi cota de piata a bancilor straine in Romania sa fie de peste 90%. In aceste conditii, refuzul acestor banci de a-ti mai finanta economia reala prin reducerea drastica a liniilor de creditare, motivata intotdeauna de aceasta politica a bancii mama, pun in pericol atat stabilitatea economica, cat si pacea sociala in Romania”.
Dan Radu Rusanu spune ca „Guvernul nu se poate implica in mod direct, insa reverberatiile acestor reduceri fantastice ale liniilor de creditare vor afecta in primul rand Guvernul si ma refer la cresterea numarului de someri, cresterea numarului de societati care vor intra in insolventa, reducerea contributiilor la fondul de pensii, fondul de sanatate si in final, chiar volumul de colectare a taxelor si impozitelor. Asta inseamna aceasta reducere a creditarii economiei reale de catre banci. In 2014, probabil ca statul se va imprumuta mai putin, insa chiar si in aceste conditii vedem ca foarte aleatoriu, ca sa nu spun abuziv, bancile comerciale au redus aceasta creditare a economiei romanesti, fapt fara precedent si acum noi suportam acele decizii impuse la vremea respectiva de organismele financiare internationale si de UE de a ne privatiza sistemul bancar romanesc”. – www.promptmedia.ro