Acasă Politic Bucuresti: Românii sceptici, dar optimiști

Bucuresti: Românii sceptici, dar optimiști

DISTRIBUIȚI

116233 – 22012013 – După un an 2012 foarte încărcat de evenimente politice şi sociale, 2013 se prefigurează a fi şi el un an în care evenimentele de pe scena politică suscită un interes ridicat pentru cetăţeni. Aceasta este una din concluziile cercetării realizate, la începutul lunii ianuarie, de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES cu privire la aşteptările românilor de la anul politic 2013. Românii se consideră interesaţi şi bine informaţi cu privire la

politică – Interesul pentru politică atinge cote ridicate – peste 70% dintre respondenţi sunt interesaţi mulţi şi puţin de politică, doar un sfert se declară neinteresaţi de acest domeniu. Peste 60% dintre români se consideră informaţi cu privire la politică, procent în creştere faţă de anul 2011. Principala sursă de informare cu privire la politică rămân posturile de televiziune (81%), urmate la mare distanţă de internet (7%) şi ziare (4%).

Preferinţe politice – O treime dintre respondenţi declară că au un  partid politic preferat, cu 5% mai mulţi decât la sfârşitul anului 2011. 37% dintre participanţii la studiu susţin că au şi un om politic preferat, cu 9% mai mulţi decât la cercetarea similară din 2011. Unul din patru români recunoaşte că, în ultimii 10 ani, a votat cu mai multe partide. Dintre aceştia, 53% au votat cu 2 partide, 30% cu 3 partide, 6% au votat cu 4 partide, iar 6% cu mai mult de 4 partide.

Predicţii electorale ale românilor – Românii sunt consumatori ai datelor furnizate de sondajele de opinie, proporţia lor crescând cu 10 procente până în ianuarie 2013, ajungând la 72%. Estimările populaţiei pentru PDL sunt semnificativ mai rezervate, în timp ce estimările populaţiei pentru USL, aşa cum este de aşteptat, sunt semnificativ mai optimiste. Peste 60% dintre români nu ar vota cu un partid nou înfiinţat. Cei care sunt mai nehotărâţi privind acest aspect spun că determinant în luarea deciziei ar fi membrii care alcătuiesc organizaţia şi platforma/strategia politică a acestui, aici înregistrându-se o răsturnare de criterii faţă de anul 2011.

Aşteptările privind evoluţia partidelor în sondaje – Majoritatea românilor sunt de părere că PDL va scădea în sondaje – 50% (2011) şi 40% (2013). În general, despre UDMR, PRM, UNPR şi PNȚCD, oamenii tind mai degrabă să afirme că acestea vor rămâne la fel în ceea ce priveşte preferinţele reflectate în sondaje. În ceea ce priveşte evoluţia Uniunii Social Liberale în sondaje, cele două studii nu indică tendinţe de schimbare foarte pronunţate.Procente relativ apropiate preconizează creşterea acestei alianţe în sondaje (33%), menţinerea la acelaşi nivel (29%) sau scăderea în sondaje (29%). Partidul înfiinţat de patronul OTV, Dan Diaconescu, are, în continuare, şanse de a evolua pozitiv în statisticile preferinţei de vot. 29% îi dau şanse să crească în sondaje, în 2013, acelaşi procent consideră că va scădea, iar 28% cred că va rămâne la fel.

Un alt preşedinte? – Peste jumătate dintre români (51%) cred că liderul USL, Crin Antonescu, are şanse să devină preşedintele României. Dacă în 2012, 70% dintre respondenţi considerau că USL nu va reuşi să îl suspende pe Traian Băsescu, la începutul lui 2013, doar 52% sunt convinşi de acest lucru. Opinii cu privire la principalele teme de dezbatere pe scena politică – Peste jumătate dintre români cred că numărul parlamentarilor nu va fi redus. 68% dintre respondenţi cred că Parlamentul va continua să funcţioneze cu două Camere.
Majoritatea românilor (52%) nu cre că, în 2013, se va realiza împărţirea pe regiuni a României, dar, comparativ cu 2011, creşte proporţia celor care cred că acest lucru se va produce.

Românii sunt optimişti – Optimismul populaţiei a evoluat semnificativ (70% – 2013 faţă de 60% în 2012). Optimismul în creştere se reflectă şi în modul în care oamenii se raportează la propria viaţă. Dacă în 2012, doar 32% dintre respondenţi afirmau că pentru ei lucrurile vor evolua în bine, o astfel de convingere se manifestă mult mai pronunţat la începutul anului 2013 – 46%.

Intenţii de vot – În ianuarie 2013, USL cunoaşte o creştere semnificativă a intenţiei de vot, 62% faţă de 45% în 2011. În consecinţă, fostul partid de guvernământ – PDL – a scăzut cu zece procente – de la 27% în 2011 la 17% în 2013.

Previziuni privind principalele evenimente politice anunţate pentru 201374% dintre români sunt de părere că în anul 2013 se vor aduce modificări Constituţiei, iar 56% dintre aceştia sunt încrezători că alianţa USL nu se va rupe. 65% dintre respondent cred că anul acesta se va adopta noua lege a sănătăţii. 51% dintre participanţii la studiu cred că USL nu va reuşi să crească nivelul de trai şi să relanseze economia în 2013. Jumătate dintre români nu cred că va funcţiona coabitarea dintre preşedinte şi premier. Mai mult de jumătate dintre respondenţi nu cred în obiectivul Guvernului de a readuce TVA la 19%. Românii sunt optimişti cu privire la reuşita unui referendum de modificare a Constituţiei (53%), dar şi în ceea ce priveşte rezistenţa ţării în faţa plăţii datoriei externe şi altor obligaţii financiare ale statului (56%). – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.