Acasă Politic Bucuresti: PrePay cu buletinul

Bucuresti: PrePay cu buletinul

DISTRIBUIȚI

116273 – 23012013 – “Este nevoie de o dramă pentru ca o parte din clasa politică să înţeleagă că avem nevoie de legi pentru prevenirea infracţionalităţii. Este nevoie de o adevărată dramă pentru ca Executivul să susţină promovarea unor astfel de iniţiative legislative. Este nevoie de o adevărată dramă pentru a conştientiza că nimeni nu este ferit de incidente grave decât în măsura în care ele pot fi prevenite”, susţine deputatul PDL Petru Movilă.

“În 2011 am depus în Parlamentul României o iniţiativă legislativă prin care doream ca toţi operatorii de telefonie mobilă să fie obligaţi la colectarea şi stocarea datelor de identitate a persoanelor care achiziţionează cartele PrePay. Motivaţia a fost una ce ţine de siguranţa naţională şi am exemplificat-o pe larg. Iniţiativa a fost însă greşit înţeleasă de parlamentarii actualei alianţe aflate la guvernare. Printre motivele care au dus la respingerea propunerii legislative a fost unul de tot râsul: definiţiile termenilor din proiectul de lege nu erau numerotate cu literele alfabetului, ci cu liniuţe. Au existat şi temeri că bazele de date personale ale utilizatorilor de telefonie mobilă pe care operatorii din domeniu le-ar fi gestionat puteau fi folosite şi în alte scopuri, deşi textul proiectului de lege propus prevedea clar condiţiile gestionării acestor date. În multe ţări din Comunitatea Europeană este legiferată obligaţia operatorilor de telefonie mobilă de a colecta datele cu caracter personal ale utilizatorilor de cartele Prepay. În Spania, după atentatele cu bombă de la Madrid, atentate declanşate cu telefoane mobile care utilizau astfel de cartele PrePay, a intrat în vigoare o lege asemănătoare celei propuse de mine. A fost nevoie de o acţiune în forţă a teroriştilor în Algeria, în urma căreia doi români şi-au pierdut viaţa, pentru ca, la cel mai înalt nivel, să se ajungă la un consens în ceea ce priveşte colectarea datelor personale ale utilizatorilor de cartele Prepay. A fost nevoie de o adevărată dramă pentru a înţelege necesitatea unei astfel de legi. România, ca de altfel toate statele, nu este ferită de eventuale atacuri teroriste. Prevenirea acţiunilor acestora cade în sarcina serviciilor de specialitate. Iniţiativa legislativă poate veni în ajutorul seriviciilor respective tocmai pentru a preveni acţiuni teroriste. Neînţelegerea acestui aspect sau interpretarea eronată a aplicării legii nu face altceva decât să ne pună în situaţia de a aştepta o altă dramă umană. Cât timp vom fi nevoiţi să mai aşteptăm? De ce să nu încercăm să prevenim? Nu există intenţii ascunse în promovarea acestui act normativ. Nu există interese meschine sau de grup în promovarea acestui act normativ. Există doar dorinţa de a veni în sprijinul celor care ne protejează, în sprijinul românilor. La nivelul Preşedinţiei şi al Guvernului s-a ajuns la un consens în ceea ce priveşte colectarea datelor persoanelor ce utilizează cartele PrePay. Va fi oare un consens şi în Parlamentul României? Salut consensul realizat între Preşedinţie şi Guvern pe această temă şi cred că, în cel mai scurt timp, vom avea o lege clară pe acest subiect”, a declarat Petre Movilă. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.