– 115888 – 09012013 – Premierul Victor Ponta a anunţat miercuri, în şedinţa de Guvern, că a propus reducerea la jumătate a aparatului central de stat, apreciind că acesta este un pas important în pregătirea bugetului.
„În pregătirea bugetului, astăzi facem un pas mic. Reducem numărul de consilieri de la fiecare ministru şi secretari de stat şi şefi de agenţie cu grad de secretari de stat. E un semnal, pe care după aceea, până în martie, fiecare dintre miniştri, după aprobarea bugetului, trebuie să-l continuaţi. Şi anume reducerea, eu am propus la jumătate, a tuturor funcţiilor de conducere din aparatul central, directori generali, directori, şefi de servicii, reducererea acolo unde este cazul a aparatului care nu este neapărat necesar. Vom avea capacitatea de a plăti mai bine pe cei care au performanţă”, a spus Ponta.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, dupa sedinta de Guvern, că executivul a aprobat reducerea numărului posturilor de la cabinetele demnitarilor. Dragnea a precizat că de la cabinetul premierului vor fi reduse 18 posturi.– www.promptmedia.ro