Acasă Politic Bucuresti. Pentru ca astfel de tragedii sa nu se mai produca

Bucuresti. Pentru ca astfel de tragedii sa nu se mai produca

DISTRIBUIȚI

116183 – 20012013 – IGSU reamintește opiniei publice importanţa supravegherii copiilor şi educaţiei antiincendiu, precum şi necesitatea respectării principalelor reguli de apărare împotriva incendiilor la locuinţe: nu lăsaţi niciodată mijloacele de încălzire (sobele cu sau fără acumulare de căldură,

radiatoarele electrice) în funcţiune sau nesupravegheate; nu utilizaţi mijloacele de încălzire cu defecţiuni sau deteriorate; nu apelaţi la improvizaţii ale instalaţiilor electrice sau cu gaze; nu lăsaţi nesupravegheate lumânările, candelele sau alte mijloace ori aparate cu flacără deschisă; curăţaţi şi verificaţi coşurile de fum, apelând doar la personal autorizat; aceste operaţiuni se recomandă a fi făcute de două ori pe an, o dată obligatoriu înainte de începerea sezonului rece; nu lăsaţi copiii singuri acasă; apelaţi la rude, cunoştinţe sau vecini, atunci când sunteţi nevoiţi să părăsiţi locuinţa, chiar şi pentru o perioadă scurtă.

În luna septembrie 2012, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a lansat Campania naţională de informare şi educaţie preventivă “F.O.C. – Flăcările Omoară Copii”, proiect derulat cu sprijinul E.ON România.

Campania este un semnal de alarmă adresat adulților, eforturile depuse în acest sens canalizându-se pe conştientizarea acestora asupra pericolului la care-i expun pe cei mici, lăsându-i nesupravegheaţi şi încuiaţi în casă.

Din nefericire, această stare de fapt a făcut ca numai în primele două săptămâni ale anului, două tragedii să se producă în judeţele Bacău (comuna Măgura) şi Constanţa (comuna Nicolae Bălcescu), în urma cărora au fost curmate vieţile a şapte copii, cu vârste cuprinse între 1 şi 6 ani.

Evenimentele s-au derulat după “scenarii” identice: părinţii plecaţi de acasă şi-au lăsat copiii singuri, nesupravegheaţi, cu mijloacele de încălzire aflate în funcţiune. Căderea accidentală a jarului ori scânteilor pe materiale combustibile a generat incendierea încăperilor în care aceştia se aflau, iar micuţii, rămaşi fără posibilitatea de evacuare, au căzut pradă flăcărilor şi gazelor toxice, emanate de incendiu. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.