– 116012 – 14012013 – Vicepresedintele PNL Mihai Voicu a anuntat ca la solicitarea presedintelui Crin Antonescu a fost aprobata convocarea Delegatiei Permanente pentru data de 21 ianuarie, in vederea declansarii procedurilor pentru convocarea unui congres extraordinar la sfarsitul lunii februarie.
De asemenea, au fost inaintate Delegatiei Permanente cele doua propuneri de sanctionare disciplinara prin excludere din partid, pentru Catalin Chereches si Octavian Bot, acela fiind forul statutar in care se va lua decizia finala.
Voicu a precizat ca excluderea lui Chereches a fost sustinuta in unanimitate, in timp ce doi membri ai BPC nu au fost de acord cu excluderea lui Bot.
Mihai Voicu a mai spus ca atat Chereches cat si Bot „au considerat de cuviinta sa nu transmita nimic”, precizand ca argumentele care au stat la baza deciziilor de excludere au fost legate de declaratiile publice facute de acestia si aparute in presa.
Liderii PNL s-au reunit luni in prima sedinta a conducerii pe acest an, pe agenda figurand inclusiv excluderea celor pe care Crin Antonescu ii considera „tradatori”.
La orele 10.00 a inceput sedinta Biroului Politic Central al PNL, dupa care a urmat Consiliul National Executiv.
Pe agenda au figurat mai multe subiecte, printre care activitatea Guvernului sau impartirea posturilor de secretari de stat. Au fost votate propunerile de excludere ale primarului din Baia Mare, Catalin Chereches, si deputatului Octavian Bot, dar pentru a intra in vigoare acestea trebuie sa treaca si de votul Delegatiei Permanente, care se va reuni saptamana viitoare. – www.promptmedia.ro