– 115884 – 09012013 – Aproape 500 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne au acţionat, în ultimele 24 de ore, cu peste 200 mijloace pentru combaterea şi limitarea efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase în cinci judeţe din nordul ţării.
Astfel, angajaţii MAI – 402 poliţişti, 42 pompieri, 25 jandarmi – au intervenit în judeţele Vaslui, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Vrancea pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate şi deblocarea căilor de acces, potrivit unui comunicat al MAI.
Conform unei centralizări recente, nu sunt înregistrate localităţi în care să fie întreruptă alimentarea cu energie electrică sau drumuri naţionale blocate/ închise.
De asemenea, lucrătorii MAI, împreună cu reprezentanţi ai altor instituţii ale statului, intervin pentru deblocarea circulaţiei rutiere pe cele 38 de drumuri judeţene blocate din judeţele amintite. În această dimineaţă, şase drumuri judeţene au fost deblocate, traficul fiind reluat pe acestea, iar în continuare se acţionează şi pe porţiunile rămase încă blocate.
În cursul zilei de ieri, în zonele de incidenţă, poliţiştii rutieri au aplicat 436 de sancţiuni contravenţionale, din care 13 pentru neechiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă şi 423 pentru alte abateri.
Ca urmare a încălcării de către participanţii la trafic a măsurilor impuse pe DN 24 B, pe tronsonul Huşi – Vama Albiţa, au fost sancţionaţi 4 cetăţeni moldoveni, din care unuia i s-a reţinut şi permisul de conducere.
În după amiaza zilei de ieri, 143 de cetăţeni moldoveni, care au fost blocaţi pe DN 24B, între localitatea Huşi – Valea Grecului (Vaslui), au părăsit teritoriul României prin PTF Albiţa, fără incidente.
MAI reaminteste că 17 echipe formate din cadre ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă şi de Jandarmi, Poliţie şi Poliţie de Frontieră ale judeţului Iaşi desfăşoară în continuare operaţiuni de căutare a bărbatului în vârstă de 25 de ani dispărut în judeţul Iaşi. – www.promptmedia.ro