– 115939 – 10012013 – “Sistemul sanitar s-a dezumanizat. Sistemul trebuie să fie prietenos cu omul în suferinţă. Cetăţeanul trebuie să aibă în permanenţă legătură cu familia sau cei care au grijă de el”, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu la o întâlnire cu reprezentanţii pacienţilor cronici, referindu-se la ordinul ministrului Sănătăţii privind orele de vizită în spital.
Ministrul Sănătăţii a atras atenţia managerilor din spitale că trebuie să respecte actul normativ care transpune în fapt legislaţia europeană şi, a declarat că, a cerut directorului executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa să îşi prezinte demisia pentru managementul defectuos cu care a gestionat situaţia în spitalele din judeţ.
În luna decembrie, Ministerul Sănătăţii a reglementat, unitar, programul de vizite al aparţinătorilor pacienţilor internaţi în unităţile sanitare publice
Conform documentului, programul de vizită al aparţinătorilor pacienţilor internaţi în unităţile sanitare publice se realizează de luni până vineri în intervalul orar 15,00 – 20,00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică programul de vizită se realizează între orele 10,00 – 20,00.
Numărul de vizitatori pentru un pacient internat într-un salon cu mai mult de 3 paturi nu poate fi mai mare de 3 persoane şi pot fi vizitaţi maximum 2 pacienţi în acelaşi timp.
Vizitarea pacienţilor în secţiile/compartimentele de terapie intensivă este permisă zilnic doar membrilor familiei, respectiv părinţi, copii, surori/fraţi, cu condiţia ca vizita să se facă individual sau cel mult două persoane, cu respectarea procedurilor interne.
Ordinul mai prevede ca secţiile/compartimentele de terapie intensivă să aibă obligaţia de a avea un număr de telefon prin care se asigură informarea familiei de către medicul curant sau medicul de gardă despre starea şi evoluţia pacientului, de care să fie informaţi şi aparţinătorii.
De asemenea, pentru pacienţii internaţi pe oricare dintre secţiile/ compartimentele unităţii sanitare, la solicitare, membrii familiei pot discuta direct cu medicul curant în timpul programului zilnic de lucru al acestuia, în baza unui program stabilit de medicul şef/coordonator de secţie/compartiment, aprobat de directorul medical şi afişat la loc vizibil la intrarea în unitatea sanitară. – www.promptmedia.ro