Acasă Politic Bucuresti: Ministrul Justitiei contesta alegerea noului sef al CSM

Bucuresti: Ministrul Justitiei contesta alegerea noului sef al CSM

DISTRIBUIȚI

 – 115797 – 07012013 – Ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, a criticat, duminica seara, alegerea unui procuror in functia de presedinte al CSM, dupa ce Asociatia Magistratilor din Romania calificase acest lucru drept „un lucru nefiresc si nelalocul lui”, precizand ca institutia nu poate fi condusa decat de un judecator. Pivniceru a declarat, intr-o interventie telefonica la Antena 3, ca „judecatorii sunt singurii care conduc puterea judecatoreasca”, declarand ca „este anormal ca un procuror, care este o parte din intreg, sa conduca intregul”.

“O alta precizare cu privire la ce s-a intamplat la CSM: s-a emanat in spatiul public ideea ca hotararea prin care sectia de judecatori a solicitat revocarea hotararii de numire ca presedinte CSM a doamnei Haineala a fost respinsa cu 11 la 7 voturi. Este o minciuna sfruntata si un fals grosolan daca ea cumva s-a materializat intr vreun act juridic, deoarece aceasta hotarare nu a fost pusa in dezbatere. Daca s-a votat, s-a votat fara cvorum. Oricum, si procedura de numire a doamnei Haineala ca presedinte al CSM poarta in sine viciul de anulabilitate, pentru ca domnul procuror Morar nu poate in mod legitim sa faca parte din CSM chiar daca primirea domniei sale a fost facuta in baza unei idei de toleranta intre institutii. Prin urmare, cineva care nu are abilitare de la lege a fi membru CSM nu poate vota in mod real. Doamna Haineala este presedintele CSM, in mod regretabil as putea adauga. Dar s-au facut discutii in spatiul public ca sectia de judecatori a solicitat revocarea hotararii prin care ea a fost aleasa si decizia a fost luata prin respingerea ei. Or, aceasta decizie nu a fost luata niciodata pentru ca nu s-a ajuns sa se mai voteze. Ar mai fi si vicii de fond: in primul rand, procurorul este magistrat pentru a i se garanta independenta. El face parte din ministerul public, potrivit Constitutiei. Fiind supus unei subordonari ierarhice, este anormal ca un procuror, care este o parte din intreg, sa conduca intregul. Din cauza aceasta structura CSM-ului este in mare parte compusa din judecatori, pentru ca ei reprezinta sistemul majoritatar si ei sunt singurii care conduc puterea judecatoreasca”, a spus ministrul Justitiei. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.