– 116554 – 01022013 – Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti efectuează cercetări penale faţă de Petre Adrian Podea, judecător la Tribunalul Prahova, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, şi faţă de George Sorin Florea, asociat şi administrator SC Rusara Prodcom SRL, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă.
Potrivit procurorilor, în cursul lunii decembrie 2012, judecătorul Podea a acceptat promisiunea remiterii sumei de 3.000 lei de către Florea, lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă un judecător din cadrul Judecătoriei Ploieşti – denunţător în cauză – şi că îl va determina să admită o cerere de eliberare condiţionată formulată de un fost angajat la firma administrată de Florea. Persoana pentru care s-a solicitat intervenţia executa o pedeapsa cu închisoare.
Ulterior, în mod repetat, judecătorul Podea i-a solicitat judecătorului de la Judecătoria Ploieşti să pronunţe o soluţie favorabilă în dosarul menţionat, spunându-i că, în acest scop, Florea este dispus să îi remită suma de 2.000 lei, însă magistratul de la Judecătoria Ploieşti a refuzat propunerea de primire a banilor.
La data de 27 decembrie 2012, Judecătoria Ploieşti a respins cererea de eliberare condiţionată fixând termen de reiterare patru luni de la data rămânerii definitive (perioada minimă după care putea fi reformulată cererea de eliberare condiţionată). În urma declarării recursului de către persoana aflată în detenţie, la data de 31 ianuarie 2013, Tribunalul Prahova a admis parţial recursul, în sensul că termenul de reiterare a cererii de eliberare condiţionată a fost redus. Completul respectiv a fost condus de judecătorul Podea.
La data de 31 ianuarie 2013, Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă faţă de judecătorul Podea.
La data de 31 ianuarie 2013, procurorii au dispus reţinerea lui Podea şi a lui Florea pentru 24 de ore.
Cei doi inculpaţi sunt prezentaţi Curţii de Apel Ploieşti cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile. – www.promptmedia.ro