– 115750 – 04012013 – În luna noiembrie 2012, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au înregistrat o creştere cu 8,0% şi înnoptările o creştere cu 2,2%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.
Comparativ cu luna noiembrie 2011, în luna noiembrie 2012 la punctele de frontieră s-a înregistrat o scădere la sosirile vizitatorilor străini (-2,6%) şi o creştere la plecările în străinătate ale vizitatorilor români (5,8%).
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2012 au însumat 547,6 mii, în creştere cu 8,0 % faţă de cele din luna noiembrie 2011.
Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna noiembrie 2012 78,4% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 21,6% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din luna noiembrie 2011.
Sosirile în hoteluri deţin în luna noiembrie 2012 o pondere de 78,2% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Faţă de luna noiembrie 2011, sosirile în hoteluri în luna noiembrie 2012, sunt în creştere cu 7,5 %.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2012 au însumat 1315,0 mii, în creştere cu 2,2 faţă de cele din luna noiembrie 2011. Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna noiembrie 2012 82,3% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 17,7%.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna noiembrie 2012 a fost de 24,3% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 1,9 puncte procentuale faţă de luna noiembrie 2011.
Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna noiembrie 2012 s-au înregistrat la hoteluri (30,9%) şi la hanuri (23,2%) .
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna noiembrie 2012 de 530,3 mii, în scădere cu 2,6% faţă de luna noiembrie 2011.
Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (95,2%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 63,3% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (35,9%), Bulgaria (22,9%),), Germania (8,0%), Italia (7,2%), Austria (4,8%) şi Polonia (4,6%)
Transportul rutier a înregistrat în luna noiembrie 2012, comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent, o creştere (4,6%).
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna noiembrie 2012 de 808,0 mii, în creştere cu 5,8%, comparativ cu luna noiembrie 2011. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 78,3 % din numărul total de plecări.
Comparativ cu luna noiembrie 2011, o creştere în luna noiembrie 2012 s-a înregistrat la transportul rutier (12,8%).www.promptmedia.ro