– 115795 – 07012013 – Gala Studenţilor Români din Străinătate va avea loc pe 8 ianuarie 2013, de la orele 18.00, la Palatul Parlamentului.
În cadrul galei, organizată de Liga Studenţilor Români di Străinătate (LSRS), vor fi anunţaţi şi premiaţi cei mai buni studenţi şi absolvenţi români din străinătate pentru anul academic 2011-2012 înscrişi în competiţia LSRS pentru Excelenţă Academică în Străinătate.
De asemenea, Strategia Multidimensională de Atragere în România a Tinerilor din Diaspora va fi înaintată autorităţilor şi va fi făcută publică în cadrul aceluiaşi eveniment. Înainte de definitivarea propunerii de Strategie, LSRS a transmis spre consultare în 12 dintre filialele şi reprezentanţele participante la proiect setul de recomandări conţinut în acest document.
Peste 200 de studenţi şi absolvenţi români din străinătate le-au consultat şi analizat în cadrul unor dezbateri „offline” şi „online”, care au avut loc în perioada 10 noiembrie – 15 decembrie 2012 în comunităţile LSRS din Austria, Belgia, China, Danemarca, Franţa, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Spania, Statele Unite ale Americii şi Suedia.
Dezbaterile au avut ca temă comună provocările, oportunităţile şi soluţiile privind revenirea în România a tinerilor înalt calificaţi din străinătate şi au contribuit substanţial la consolidarea Strategiei. – www.promptmedia.ro