– 116444 – 29012013 – Reprezentanţii FMI au explicat, marţi, când au prezentat concluziile misiunii în România, că Guvernul este cel care va decide valoarea coplăţii din sistemul sanitar.
”Ideea este să avem o coplată modestă, simplu de aplicat pentru serviciile medicale. Reacţia mea ar fi că nivelul acesteia ar putea fi de 10 lei pe zi, dar autotităţile trebuie să hotărască. Dacă este mică, coplata nu va avea nicio semnificaţie, nu va avea niciun efect”, a spus şeful misiunii FMI în România, Erik de Vrijer.
Premierul Victor Ponta spunea, luni, că această suma nu va depăşi 10 lei: „Ne-am obligat să introducem coplata doar pentru internări, nu este vorba despre medicina de urgenţă (…) Vorbim de o sumă modică, de maxim 10 lei”, a afirmat şeful Guvernului.
Pacientul va plăti, din luna martie a acestui an, o sumă modică (coplata) pentru servicii asigurate în spitale, cu excepţia celor de urgenţă, potrivit scrisorii de intenţie convenită de Guvern cu FMI.
„În vederea rezolvării dezechilibrelor financiare din sectorul de sănătate, suntem hotărâriţi să aplicăm următoarele măsuri: În martie 2013, vom începe introducerea coplăţii, reprezentând o sumă fixă modestă în funcţie de serviciile furnizate, în sectorul spitalicesc, exceptând serviciile de urgenţă; vom continua să revizuim lista medicamentelor compensate şi vom introduce mecanisme pentru reducerea perioadei de spitalizare şi creşterea gradului de utilizare a serviciilor ambulatorii”, se arată în document.
Guvernul a amânat de mai multe ori introducerea coplăţii în sănătate. – www.promptmedia.ro