– 116016 – 14012013 – Măsurile prezentate de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, între care eliminarea finanţării pentru spitalele private, nu au fost discutate în Guvern, a declarat luni vicepremierul Liviu Dragnea. Social-democratul a apreciat că declaraţia liberalului a fost „neinspirată” şi îi recomandă să nu mai facă afirmaţii în spaţiul public înainte de a avea discuţii în Guvern.
”Am văzut declaraţia domnului Nicolăescu legată de trecerea spitalelor în subordinea autorităţilor locale. Am avut o discuţie cu el, a rămas ca săptămâna asta să ne punem de acord. Nu cred că a fost foarte inspirată declaraţia”, a spus Dragnea.
El a precizat că a fost sunat de mai mulţi primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene în legătură cu acest lucru.
„Mai mulţi primari, preşedinţi de Consili Judeţene m-au sunat în aceste zile. Când au fost trecute spitalele în subordinea autorităţilor locale aveau foarte multe datorii, nu a fost un management bun cât au fost în subordinea Ministerului Sănătăţii, iar după ce au trecut la autorităţile locale, au fost curăţate datoriile, managementul s-a îmbunătăţit”, a spus Dragnea.
El a precizat că, în cea ce priveşte finanţarea spitalelor private, probabil Nicolăescu va fundamenta şi argumenta o astfel de măsură.
Dragnea a spus că măsurile respective nu au fost discutate în Guvern.
„Nu s-au discutat aceste măsuri în şedinţa de Guvern. Ar fi bine pentru toţi miniştrii ca înainte să facă declaraţii despre intenţii majore ale ministerului pe care îl conduc să aibă o discuţie în Guvern sau măcar cu primul-ministru”, a spus Dragnea. – www.promptmedia.ro