Acasă Politic Bucuresti: Antonescu, încrezător în continuare

Bucuresti: Antonescu, încrezător în continuare

DISTRIBUIȚI

116360 – 25012013 – Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat că şi-ar dori ca preşedintele să fie ales în continuare direct de către cetăţeni, nu de Parlament, şi că ar vrea ca scrutinul să aibă loc „cât mai repede”, menţionând că rămâne candidatul USL pentru prezidenţialele din 2014.

„Vă spun că mi-aş dori, ca să ne lămurim, ca aceste alegeri să aibă loc cât mai repede. Nu că ard eu de nerăbdare – candidat al USL – să mă duc la Palatul Cotroceni şi să fiu preşedinte. Nu de asta, ci pentru că lipsa de legitimitate a lui Traian Băsescu, toate suspiciunile justificate care se adună în jurul său, atâta vreme cât va fi în acea poziţie, toate lucrurile care ţin de anumite instituţii în care influenţa prezidenţială, ca să fiu elegant, se menţine, toate lucrurile astea nu fac bine unei coerenţe constituţionale”, a spus Crin Antonescu la Antena 3.

Întrebat dacă va rămâne în 2014 candidatul oficial al USL la preşedinţie, Antonescu a răspuns: „sigur”.

„Eu nu am niciun fel de ezitare, niciun fel de teamă, niciun fel de suspiciune în legătură cu această problemă. Dar vreau să mai fac o precizare: eu înţeleg până la un punct pasiunea jurnalistică pentru subiect: Dar oare nu se întâmplă ceva?. Dar poate punem capăt acestei chestiuni! Nu-i corect nici faţă de mine, nici faţă de PNL, nici faţă de PSD sau faţă de Victor Ponta sau faţă de victima predilectă Sorin Oprescu a acestor speculaţii discuţia pusă în felul acesta”, a punctat Crin Antonescu. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.