– 115976 – 11012013 – Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi Consiliul Naţional al Elevilor consideră că bugetul de 3,14% din PIB, anunţat de Guvern, condamnă Educaţia şi Cercetarea la încă un an de subperformanţă şi inechitate.
ANOSR şi CNE atrag atenţia că investiţia cea mai profitabilă şi cea mai importantă pentru un stat este cea făcută în educaţie şi solicită suplimentarea bugetului pentru acest domeniu şi prevederea unei creşteri anuale care să conducă rapid la respectarea procentului de şase la sută din PIB asumat de partidele politice din România prin Pactul Naţional pentru Educaţie.
Reprezentanţii studenţilor români au solicitat deja o întâlnire oficială cu miniştrii responsabili de Educaţie şi Învăţământ Superior pentru a discuta priorităţile studenţilor, cum ar fi: creşterea subvenţiei cămine-cantine cu 30%, respectarea prevederilor Statutului Studentului şi Legii 1/2011 a Educaţiei Naţionale privind facilităţile acordate studenţilor şi valoarea burselor, creşterea veniturilor tinerilor angajaţi din educaţie şi a medicilor rezidenţi prin acordarea de deduceri fiscale şi a altor măsuri dar şi investiţii în construirea de cămine şi alte măsuri menite să asigure accesul tinerilor din familii cu venituri reduse şi alte categorii defavorizate la învăţământul superior.
Reprezentanţii elevilor din România au transmis prorităţile lor, printre acestea fiind revizuirea planurilor cadru şi a curriculumului, pentru revizuirea conţinuturilor manualelor şcolare şi adaptarea învăţământului profesional şi tehnic la cerinţele agenţilor economici, modernizarea procesului de predare- învăţare cu ajutorul tehnologiilor informaţiilor şi comunicării, investiţia în construirea campusurilor şcolare destinate asigurării serviciilor de educaţie până la nivel liceal (burse, cantine, cămin şi/sau transport zilnic asigurat) şi investiţia în construirea şi reabilitarea bazelor sportive, respectiv a secţiilor sportive de la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar. – www.promptmedia.ro