– 116385 – 27012013 – În data de 29 ianuarie va avea loc o conferință la nivel înalt în cadrul căreia vor fi discutate concluziile și recomandările strategice prezentate de Rețeaua pentru sensibilizarea publicului cu privire la radicalizare (RAN). La conferință vor participa miniștri și experți. RAN reunește
lucrători sociali, cercetători, profesori, lideri locali, lideri religioși și lideri ai organizațiilor de tineret, care conlucrează la nivel european pentru a identifica și a acorda ajutor persoanelor care riscă să adopte o atitudine radicală și să comită acte de violență. Propunerile de politică includ instruirea poliției locale în vederea detectării semnelor de radicalizare cu tendință de extremism violent; implementării unor programe de deradicalizare sau de ieșire din detenție pentru extremiștii condamnați; încurajării victimelor terorismului să-și împărtășească propria experiență în scop preventiv; implicarea foștilor extremiști în denunțarea discursului extremist violent și utilizarea resurselor companiilor de relații publice și ale industriei filmului pentru a sprijini actorii locali în elaborarea unor anti-discursuri și promovarea eficace a acestora prin intermediul mesajelor alternative on-line.
Conferința la nivel înalt va avea loc la Palais d’Egmont din Bruxelles. A fost confirmată participarea miniștrilor Belgiei, Bulgariei, Ciprului, Franței, Irlandei, Italiei, Letoniei, Norvegiei și Suediei. – www.promptmedia.ro