Acasă Politic Berlin: Demersuri pentru reluarea exporturilor agro-alimentare românești în Rusia

Berlin: Demersuri pentru reluarea exporturilor agro-alimentare românești în Rusia

DISTRIBUIȚI

116205 – 21012013 – Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, însoţit de Achim Irimescu, secretar de stat, a participat, la evenimentele special organizate de către Ministerul Alimentaţiei, Agriculturii şi Protecţiei Consumatorului din Germania, la Târgul internaţional de produse

agricole şi alimentare Grüne Woche, care se desfăşoară la Berlin, în perioada 17-28 ianuarie 2013. La cel de-al cincilea Summit al miniştrilor agriculturii, desfăşurat în marja târgului, au participat miniştrii din Spania, Polonia, Portugalia, Austria, Luxemburg, Olanda, Federaţia Rusă, Republica Moldova şi din state terţe în curs de dezvoltare, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii.

Tematica discuţiilor a vizat „Investiţiile responsabile în economia agrară şi alimentară – factor cheie pentru economia alimentară şi dezvoltarea agricolă”. În intervenţia sa, ministrul Daniel Constantin a arătat importanţa unui cadru legislativ clar şi consolidat pe termen lung, care să faciliteze atragerea investiţiilor, precum şi importanţa abordării integrate a normelor privind proprietatea/utilizarea terenurilor agricole, sistemul bancar şi infrastructura necesară. Ministrul român a discutat cu omologii săi din state membre ale UE pe teme de interes actual, inclusiv reforma PAC.

Daniel Constantin a mai avut o serie de întâlniri bilaterale, printre care şi cele cu ministrul agriculturii din Federaţia Rusă şi, respective, cel din Republica Moldova. În discuţia cu ministrul rus s-a abordat subiectul exporturilor romaneşti de produse agro-alimentare pe piaţa Federaţiei Ruse, părţile agreând asupra necesitaţii continuării demersurilor menite să conducă la îndepărtarea barierelor tehnice în calea comerţului. La întâlnirea cu ministrul moldovean au continuat discuţiile pe care le-au demarat anul trecut cei doi miniştri şi care vizează cooperarea bilaterală în domeniul agro-alimentar, inclusiv din perspectiva pregătirii pentru aderarea la UE. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.