– 115186 – 07122012 – Premierul Victor Ponta a declarat că România a avut o reacţie “nu foarte bine gândită” la criza economică, dar a trecut destul de repede la un plan “mai inteligent”, de echilibru între disciplina bugetară şi creşterea economică.
„Pe 6 noiembrie, alegătorii din Statele Unite au transmis liderilor lor un mesaj privind viitoarea direcţie economică a Americii. Europa trece în prezent printr-un proces similar, fiecare ţară în parte”, scrie premierul în cotidianul american Washington Post.
Totodată, şeful Executivului consideră că realegerea preşedintelui Obama reprezintă o victorie a principiilor consolidării fiscale, dar şi a creşterii economice.
„România a fost una dintre ţările din Europa cel mai puternic lovite de criza economică. Programul de austeritate pus în aplicare la momentul respectiv a fost un răspuns de moment şi nu foarte bine calculat, cu un impact social şi economic devastator asupra economiei. Profesorii şi doctorii au fost trecuţi la niveluri de salarizare mai scăzute decât cele pentru muncitorii necalificaţi, iar România s-a confruntat cu o emigraţie masivă a clasei de mijloc”, afirmă el.
USL a prioritizat planul sustenabil de acţiune bazat pe creştere economică inteligentă, cu un echilibru între disciplina bugetară strictă şi recuperarea economică, subliniază
premierul.
„Guvernul nostru rămâne ferm angajat în privinţa echilibrării bugetului şi consolidării bugetare. Datoria guvernamentală a scăzut începând din mai şi am redus deficitul bugetar de la 4,1% din PIB anul trecut la 2,2% din PIB pentru acest an. Ambii indicatori au fost apreciaţi de Fondul Monetar Internaţional. În acelaşi timp, am pus în aplicare măsuri de susţinere a companiilor, vizând susţinerea creşterii şi crearea de locuri de muncă. Am reformat rambursările de TVA pentru a ajuta afacerile mici, am redus evaziunea fiscală şi am început să abordăm unele dintre cele mai bine protejate şi mai întunecate aranjamente financiare ale ţării. Taxele au rămas scăzute şi, parte a pachetului de reforme economice, am planificat noi scutiri de taxe pentru companii, pentru a promova investiţiile şi crearea de locuri de muncă”, a mai precizat Ponta.
O altă precizare a şefului Executivului este legată defaptul că în faţa unor provocări economice dificile este imperativ să te asiguri că voinţa populaţiei se află pe primul plan. – www.promptmedia.ro